Ora de Sibiu
Știri in direct

Comedia lui Tudor Giurgiu „Despre oameni şi melci” va deschide TIFF 2012

67

«Despre oameni şi melci» şi «Starbuck» vor deschide, respectiv închide Festivalul Internaţional de Film Transilvania”,  potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de organizatorii TIFF.

Astfel, premiera absolută a celui de-al doilea lungmetraj regizat de Tudor Giurgiu „Despre oameni şi melci”, va deschide a unsprezecea ediţie a TIFF, în 1 iunie, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. „O istorie amuzantă, inspirată de întâmplări reale, «Despre oameni şi melci» relatează povestea unui grup de muncitori care lucrează într-o fabrică aflată în faliment, în România de la începutul anilor ’90. Totul se schimbă când unul dintre băieţi găseşte o soluţie inedită menită să-i salveze colegii de la şomaj şi să scoată uzina din faliment”, se arată în prezentarea filmului.

Spectatorii se vor bucura de prestaţia unor actori români îndrăgiţi, precum Andi Vasluianu, Dorel Vişan, Monica Bîrlădeanu, Andreea Bibiri, Valeria Seciu, Ovidiu Crişan, Ion Grosu, Clara Vodă sau Alina Berzunţeanu, dar şi de interpretarea renumitului actor francez Jean François Stevenin şi a fiului său, Robinson Stevenin. Jean François Stevenin a avut roluri importante în filmele unor regizori precum François Truffaut, Jacques Rivette, Bertrand Blier, Jacques Demy sau Jean-Luc Godard şi a jucat pentru prima dată într-un film românesc.

Scenariul îi aparţine jurnalistului Ionuţ Teianu, mutat în Franţa din 1991, după ce a absolvit Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti.

Vivi Drăgan Vasile semnează imaginea, iar Vlaicu Golcea este compozitorul filmului. „Despre oameni şi melci” este o coproducţie româno-franceză, fiind produs de Libra Film (România) şi Agat Films (Franţa).

Potrivit organizatorilor, o altă comedie, cu cel mai mare succes în box office-ul din Canada anul trecut, va stârni hohote de râs în seara de închidere a TIFF, în 10 iunie.

„Starbuck”, în regia lui Ken Scott, a avut o asemenea priză la public încât Hollywood-ul şi Bollywood-ul deopotrivă s-au grăbit să cumpere drepturile pentru remake-uri în engleză şi hindi. Filmul a fost proiectat anul trecut la Festivalul de la Toronto şi a obţinut Premiul publicului la Palm Springs şi la Calgary. La Valladolid, actorul Patrick Huard fost premiat pentru interpretare, iar la Vancouver „Starbuck” a fost desemnat Cel mai bun film canadian.

Nominalizată la trei Premii Genie (trofeele industriei de film canadiene), inclusiv pentru Cel mai bun film, pelicula a fost recompensată pentru scenariu şi cântec original, dar şi cu Trofeul Golden Reel pentru încasările din cinematografe pe 2011.

Protagonistul lui „Starbuck” este un bărbat de 42 de ani, David (Patrick Huard), care îşi trăieşte viaţa ca un adolescent iresponsabil. Trece prin probleme cu efort minim şi întreţine o relaţie complicată cu Valerie (Julie LeBreton), o tânără poliţistă. Tocmai când ea îi spune că a rămas însărcinată, trecutul lui David iese la suprafaţă: cu două decenii în urmă a început să-şi vândă sperma unei clinici de fertilizare, iar acum descoperă că este tatăl a 533 de copii, dintre care 142 au intentat proces pentru a descoperi identitatea tatălui lor, cunoscut în fişele clinicii sub pseudonimul „Starbuck”.

Scenariul scris de Ken Scott şi Martin Petit a fost inspirat, la rândul său, de povestea reală a unui taur devenit aproape o legendă în Canada: în anii ’80-’90, prin inseminare artificială, taurul a produs mii de progenituri. „Starbuck” este cel de-al doilea film regizat de Ken Scott, după „Sticky Fingers” (2009). Ca scenarist, a semnat, printre altele, „Seducing Doctor Lewis” (2003) şi „The Rocket” (2005).

Cea de-a unsprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania va avea loc între 1 şi 10 iunie, la Cluj-Napoca. O a şasea ediţie se va desfăşura la Sibiu, între 13 şi 17 iunie.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...