Tineri designeri români vin în Piața Huet, la Uniqorner de la Sibiu

154

Tineri designeri, artişti şi meşteşugari din toată ţara îşi vor expune spre vânzare produsele la cea de-a doua ediţie a târgului Uniqorner ce va avea loc în 19 şi 20 mai în Piaţa Huet, în cadrul festivalului Huet.Urban goes Baroc.

Expoziţia cu vânzare va aduce în faţa sibienilor haine şi accesorii handmade, unicat sau în serie mică, obiecte de artă şi cărţi, toţi vizitatorii fiind primiţi cu ceai şi fursecuri într-un cadru amenajat în aer liber. Colţul unic, aşa cum e denumit de către organizatori, îşi va primi vizitatorii începând de sâmbătă dimineaţa, 19 mai. Fiecare femeie ce-i va trece pragul târgului Uniqorner are şansa să primească un cadou special din partea expozantelor iar la sfârşit se vor premia cele mai norocoase cumpărătoare în urma unei tombole organizate în ultima zi de târg.

Înscrierile pentru cei ce vor să-şi vândă creaţiile la Uniqorner, se pot face pe site-ul www.uniqorner.cemerita.ro până luni, 14 mai. Până acum, au confirmat prezenţa tineri designeri şi artişti români din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Oradea, Sighişoara, Sebeş Alba, Mediaş şi, bineînţeles, Sibiu.

Târgul Uniqorner este primul târg din Sibiu care aduce în faţa oamenilor produse unicat realizate de tineri designeri şi artişti, scopul organizatorilor fiind acela de a-i ajuta pe aceştia în dezvoltarea creativă pentru a evita plafonarea artei în faţa produselor de serie fără gust care încearcă să pună stăpânire pe garderobele noastre. Unicitatea creaţiilor şi faptul că de cele mai multe ori ele sunt realizate manual nu le creşte preţul de vânzare ci doar valoarea lor.

Datorită succesului primei ediţii, Uniqorner va avea ca partener, de această dată, un festival inclus în agenda culturală a Municipiului Sibiu, Huet.Urban.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.