Lucrări de 1 milion de lei la centrul pentru copii cu handicap de pe Aleea Streiu

0 101

Municipalitatea a semnat miercuri, 9 mai, contractul pentru execuţia lucrărilor prevăzute în proiectul “Modernizare centru recuperare şi reabilitare copii cu handicap Aleea Streiu, nr. 8, Sibiu” cu firma SC Balor Cons SRL, ofertantul declarat câştigător în urma procedurii de licitaţie.

Valoarea contractului de execuţie a lucrărilor este de 1.081.973, 76 lei, fără TVA. Contractul prevede executarea următoarea tipurilor de lucrări la acest obiectiv:

– Lucrări de structură: reabilitarea structurii de rezistenţă

– Lucrări de arhitectură: reabilitarea zonei principale de acces, crearea de facilităţi pentru persoanele cu handicap, instalarea rampei de acces scări, scara de acces exterioară, amenajarea unui lift exterior, înlocuirea tuturor ferestrelor cu ferestre termoizolante, recompartimentarea interioară, reabilitarea şi reamenajarea grupurilor sanitare, reabilitarea tuturor podelelor ţinând cont de funcţiunile fiecărei încăperi, lucrări de hidroizolaţie şi izolaţie termică exterioară, instalarea unui sistem video de securitate, înlocuirea finisajelor interioare la pereţi cu vopsea lavabilă.

– Lucrări de instalaţii: instalarea unei centrale termice proprii, înlocuirea obiectelor sanitare, înlocuirea tablourilor electrice şi a cablajului electric vertical de distribuţie, înlocuirea sistemului de iluminat şi amenajarea unei instalaţii de aer condiţionat.

Termenul de execuţie a lucrărilor este de 9 luni.

Proiectul “Modernizare Centru Recuperare şi Reabilitare Copii cu Handicap Aleea Streiu, nr. 8, Sibiu” a fost depus de municipalitate în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 -2013, Axa Prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere, Domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, Sub-domeniul „Poli de dezvoltare urbană”.

În data de 5 august 2011 a fost semnat Contractul de finanţare nr. 1918 între Ministerul Dezvoltarii Regionale şi Turismului, în calitate de Autoritate de Management, prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru în calitate de Organism Intermediar pentru Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007 – 2013 şi Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Sibiu, în calitate de beneficiar.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.