Ce ghinion! Voința a pierdut la CFR Cluj în prelungiri cu 2-1. Sibiul e în ”B”

0 61

Voinţa Sibiu a pierdut în ultimul minut un punct în confruntarea cu CFR Cluj, iar sibienii dau vina pe ghinion pentru acest eşec. Antrenorul Alexandru Tăbârcă îşi felicită adversarii, dar precizează că cele trei puncte ar fi putut fi foarte bine şi în contul echipei sale în urma partidei din Gruia. Clujul a condus cu 1-0 dar Apostol a egalat după pauza. Maftei a marcat golul de 2-1 în minutul 91.

Şansa a fost de partea lor. Am venit să câştigm trei puncte şi am fi meritat. Acum ne mai rămâne să sperăm la locul 15″, a declarat Beza.

„Am jucat mai bine, dar cei de la CFR merită felicitări. Trebuie să ne reorientăm spre fotbal, nu spre scandal aşa cum s-a întâmplat în tur. Astăzi ei au fost mai norocoşi, dar victoria putea fi şi a noastră”, a declarat Alexandru Tăbârcă.

Mureşan a declarat după meci că CFR nu merita victoria, dar că Dumnezeu o vrea campioană!

„Ni s-a dat un cartonaş roşu gratuit din partea Comisiei de Disciplină. Şi lui Ronny i s-a dat un cartonaş roşu gratuit. Cineva de sus vrea să câştigăm campionatul, Dumnezeu şi-a întors faţa către noi. Nu ştiu dacă meritam să câştigăm, am avut noroc. A fost o victorie muncită, cu un şut extraordinar al lui Maftei care a avut o zvâcnire de orgoliu. Cineva îşi bate joc de echipa noastră, de clubul nostru, dar toţi cei care îşi bat joc de noi vor plăti. Văd că şi arbitrii greşesc împotriva noastră”, a spus Mureşan la Digi Sport

„Vom lua campionatul! Câştigăm şi meciul cu U Cluj”

„Meciul cu U Cluj nu trebuia să se rejoace, dar aşa au vrut alţii, îl vom rejuca, îl vom câştiga şi vom lua şi campionatul. Nu se pune problema să nu ne prezentăm pentru că ni s-ar lua şi mai multe puncte”, a mai spus preşedintele CFR-ului

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...