EXCLUSIV VIDEO Hămbăşan: „Singur nu mai susţin echipa în liga 2. Pelici mai are contract încă un an”

0 55

Preşedintele Voinţei Sibiu a acordat un interviu după conferinţa de presă de dinaintea meciului de mâine cu Dacia Mioveni. Ioan Hămbăşan spune că nu mai poate să ţină singur echipa în liga 2. Acesta spune că vrea să se retragă dacă nu apare cineva care să suţină alături de el Voinţa Sibiu. Ora de Sibiu a realizat un interviu cu finanțatorul echipei sibiene.

Hămbăşan nu vrea să audă de demisia lui Pelici, care a anunţat şi el joi că îşi depune mandatul pentru că aşa este onorabil şi spune că va purta o discuţie şi cu acesta.

Sunteţi dezamăgit şi supărat. Ce se întâmplă la Voinţa Sibiu

„Sunt foarte dezamăgit de jucători. Nu cred că meritam ceea ce au făcut la Cluj. Să ai o atitudine aşa după numai două zile de întârziere la salarii e dezamăgitor. Eşecul este total al lor. La promovare am contribuit şi eu, dar la retrogradare eu sunt vinovaţi. Am avut o discuţie cu primarul Klaus Iohannis. I-am spus dezamăgirea pe care am avut-o şi i-am cerut un sfat şi am încercat să văd dacă pe viitor ne putem baza pe aceleaşi lucruri. Din partea dânsului am primit încurajări.

Umblă zvonul că Voinţa Sibiu se va desfiinţa pentru că a retrogradat. Îl confirmaţi sau îl infirmaţi?

În proporţie de sută la sută vă spun că nu se va desfiinţa Voinţa Sibiu, dar pot să vă spun că eu iau în calcul varianta să mă retrag de la echipă şi dacă e cineva dispus să o preia atunci aştept acea persoană. Dezamăgirea pe care am avut-o pe stadionul lui U Cluj consider că nu o meritam. Am rămas fără bani, dar sunt foarte mândru de ceea ce am realizat la Voinţa. Am avut o mare satisfacţie că am adus mii de oameni la stadion la meciurile Voinţei la Sibiu.

Cine preia echipa? Ce se întâmplă cu Voinţa?

Nu ştiu. Nu m-am decis sau nu am decis ce se va întâmpla. Nu vor fi penalizaţi jucătorii pentru gestul lor de la Cluj. De la Sibiu nu va pleca niciun jucător fără să îşi ia banii, aşa cum nu va pleca nimeni fără să returneze ceea ce a luat în plus.

Urmează o curăţenie la echipă după retrogradare?

Faptul că am retrogradat face parte din jocul de fotbal. Am fost mai slabi şi nu am reuşit să ne menţinem. Am pierdut pe mâna noastră pentru că în şapte meciuri nu am luat decât un punct. Asta trebuia să îi doară pe jucători. Nu că au primit banii cu două zile întârziere. Nu facem curăţenie pentru că sunt jucători care sunt la final de contract şi nu cred că îi mai ţinem. Eu unul nu fac aşa ceva. Centrul de copii şi juniori va rămâne intact

V-a surprins demisia lui Alex Pelici sau vă aşteptaţi la o astfel de decizie

Sincer nu cred m-a surprins. Să nu uităm că am mai trecut printr-un episod de genul acesta în care am fost singurul care a crezut că Voinţa mai are o şansă mică să promoveze. Dacă e să fim corecţi ar trebui să ne aducem aminte că anul trecut a semnat cu Luceafărul Oradea, deşi echipa noastră încă se lupta să promoveze. Eu am trecut peste episodul acela şi nu sunt ranchiunos. Pelici mai are contract cu Sibiul încă un an de zile. M-a surprins declaraţia lui.

Care va fi obiectivul viitor al Voinţei?

În liga a II-a dacă cineva nu vine în sprijinul echipei eu nu pot să o mai susţin. Decât să jucăm 3-4 etape după care să ne retragem mai bine deloc. Recunosc că o mare parte din venituri au fost din drepturile de televizare, ori acelea nu vor mai fi. Fără un sprijin financiar în liga a II-a va fi greu. Nu mai sunt dispus să continui de unul singur. Plus de asta nici jucătorii actuali nu merită.

video

video: Bogdan Tătăroiu

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...