Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO FOTO Logan făcut praf de un tren la Mândra. Un tânăr din Ocna Sibiului a murit

213

Accident grav duminică dimineață la Sibiu. Un tânăr care se întorcea de la pescuit nu a văzut că vine trenul la o trecere de cale ferată din localitatea Mândra și a încercat să traverseze șinele cu mașina. Impactul a fost extrem de violent, iar bărbatul a decedat aproape imediat.

Tânărul de 32 de ani a stat la pescuit toată noaptea cu câțiva amici. Spre dimineață și-a strâns undițele și a plecat spre casă cu gândul să fie alături de familie dis de dimineață. Nu a mai apucat să ajungă la Ocna Sibiului pentru că Logan-ul pe care îl conducea a fost lovit în plin de un tren și apoi târât peste 100 de metri. Cei prezenți la pescuit nu au mai putut să îl salveze.

”Stăteam pe scaun acolo la pescuit și am auzit o bubuitură puternică. Am întors capul și din șosea venea trenul cu mașina. A ajuns până aici. Am fugit și am deschis ușa. I curgea sânge și pe nas și păe gură. Nu a durat 2 minute. Am sunat la 112. Au venit mai târziu. Respira când am ajuns eu la mașină. Nu am văzut dacă avea viteză. Am auzit chiar numai bubuitura”, a povestit un martor al accidentului.

Lovit în plin de tren

Șeful trenului care mergea dinspre Târnăveni către Sibiu spune că impactul nu a putut fi evitat și că nu înțelege de ce șoferul Loganului nu a oprit la calea ferată. Conductorul de tren a acționat semnalele sonore dar tamponarea nu a mai putut fi evitată. ”A venit mașina respectivă și s-a oprit pe pasaj după care a continuat mersul, moment în care a fost sruprinsă de tren. Nu știu dacă avea viteză, dar din moment ce a oprit în pasaj nu avea viteză foarte mare. Nu pot să îmi dau seama de ce nu a oprit. S-au dat semnale de atenție corespunzătoare. Nu pot să îmi dau seama din ce cauză s-a angajat din nou în traversare atâta timp cât trenul se apropia”, a explicat Moga Tudor – șeful de tren.[nggallery id=880]

Nu a oprit la semnalele sonore si vizuale

Polițiștii aflați la fața locului susțin semnalele acustice și luminoase de la trecerea de cale ferată erau funcționale în momentul în care pescarul a încercat să tracă peste calea ferată cu mașina.

”Accidentul rutier s-a produs la trecerea nivel de cale ferată simplă fără bariere amplasată la intersecția cu drumul județean 106B între halta Mândra și halta Băile Ocna Sibiului. Accidentul s-a produs pe fondul nerespectării de către conducătorul auto a semnalelor acustice și luminoase ale semnalăzării căii ferate. Din accident a rezultat decesul conducătorului auto. Este vorba de un tânăr de 32 de ani din Ocna Sibiului”, a explicat Bogdan Maxim – sef birou drumuri naționale Sibiu

Auto-trenul regio a avut o întârziere de peste două ore pentru că a fost nevoie ca mașina prinsă pur și simplu sub tren să fie trasă de pe calea ferată. Din fericire niciun călător din vagoane nu a fost rănit.

video

Primește titlurile instant

Citește și
1 Comentariu
  1. sabinutza spune

    dumnezeu sa l ierte:(((

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...