VIDEO Copii intoxicați la grădinița numărul 28. Doi au fost internaţi la Pediatrie!

135

Una din cele mai cochete grădinițe din Sibiu a fost lovită de un val de copii intoxicați. Doisprezece micuți au ajuns la spital după ce au avut amețeli și au vomitat. Doi au rămas internați la Spitalul de Pediatrie din Sibiu.

Copii au mâncat marți la cantina proprie a grădiniței 28 și apoi au urmat programul obișnuit. Educatoarele au observat însă că o parte dintre ei se simțeau rău și atunci au pus în alertă conducerea grădiniței. După amiază părinții au venit să își ia copiii acasă moment în care au fost informați de starea acestora, iar apoi aceștia au ajuns la Urgență. „Ieri dimineaţă 22 mai a venit la priuma oră un băieţel care a acuzat o stare mai proastă, avea greţuri şi nu a vrut să mănânce nici de dimineaţă şi a vărsat şi am anunţat părinţii. Aceştia au venit şi l-au luat. Pe parcursul zilei am văzut că s-a mai întâmplat la nişte copii. Nici nu au mâncat foarte bine şi pe parcurs până seara deja s-au adunat nouă, dar astăzi sunt deja vreo 12. Doi dintre copii au fost la Pediatrie şi au rămas internaţi. Noi am solicitat DSP analiza probelor de alimente. S-au luat probe şi s-au făcut controale. Nu s-au găsit nereguli dar aşteptăm rezultatul analizelor de laborator” a explicat Gabriela Lucaciu, directoarea grădiniţei de pe Aleea Filozofilor din Sibiu.

Doi internaţi la Pediatrie

Bucătăreasa spune că toate produsele servite copiilor erau proaspete și că nu își explică nici ea ce s-a întâmplat. Femeia este convinsă că problemele nu au apărut din cauza mesei servită la cantina grădiniței. „Deci pe ieri dimineaţă a fost unt, gem, lapte. La amiază a fost ciorbă de legume şi pilaf cu cărniţă de pui, felul 3 măr şi la ora 15.00 banană cu biscuiţi. (…) Nu ştiu ce să spun că nu ştiu. Cât au fost la masă copiii nu au avut probleme”, a explicat Zeicu Teodora, bucătăreasă la cantină.

Din cei 12 copii ajunși la Spitalul de Pediatrie, numai doi au rămas internați, iar restul au plecat acasă după ce l-i s-a recomandat un tratament de specialitate. Medicii spun că cel mai probabil afecțiunile copiilor au apărut din cauza unei toxinfecții alimentară.

„Începând de ieri după amiază s-au prezentat nouă pacienţi cu vârste cuprinse între patru şi şase ani jumătate provenind toţi din aceiaşi colectivitate majoritatea cu simptome de gastroenterită. Două cazuri au necesitat internare. Posibil să fie toxinfecţie alimentare sau viroză digestivă. E vorba de doi copii de 5 şi 6 ani. O să rămână 2-3 zile internaţi”  a spus Nora Silaghi – medic spitalul de pediatrie Sibiu.

Autoritățile au demarat o anchetă

Direcția Sanitară Publică și cea Sanitar Veterinară au deschis anchete și au recoltat probe din mâncarea servită de copii. Și primăria va declanșa o anchetă pentru a stabili exact cum s-au intoxicat copiii. „În urma informării pe care am primit-o de la colegii noştri de la Pediatrie am aflat că s-au prezentat la consult şapte copii de la grădiniţa 28. Doi au rămas internaţi. DSP s-a autosesizat şi a format o comisie care a mers la grădiniţă. S-au recoltat probe în ceea ce priveşte alimentele printre altele. Rezultatele au intrat deja în lucru la laborator” Simona Berariu, purtător de cuvânt la DSP Sibiu

video

Reprezentanții grădiniței speră ca analizele de laborator să arate că intoxicația nu s-a produs de la alimentele servite la cantină. Rezultatele de laborator vor fi făcute publice până la finele săptămânii.

VIDEO: Bogdan Tătăroiu

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi