VIDEO FOTO EXCLUSIV Motociclist austriac accidentat pe DN1 la Şelimbăr

240

Clipe de coșmar pentru un grup de motocicliști austrieci. Unul dintre ei a ajuns în spital după ce a încercat să facă o întoarcere nepermisă pe DN1 în localitatea Șelimbăr. O mașină l-a spulberat pur și simplu pe acesta.

Motocicliștii mergeau spre Sighișoara, dar și-au dat seama că au ratat intrarea pe centura Sibiului și au vrut să se întoarcă. Un bărbat de aproximativ 50 de ani nu a observat că pe banda a II-a a sensului de mers vine o altă mașină și a sărit pur și simplu în fața acesteia, fiind aruncat într-un șanț la peste 10 metri distanță.”Mergeam acasă spre Sibiu. Veneam pe banda a II-a și m-i s-a întors în cale. A vrut să întoarcă. Mi-a tăiat calea. De acolo…. M-am băgat în el și atât. Am frânat, mi-a demarat mașina și am făcut explozie. Mergeam spre Sibiu. Veneam de la Turnu Roșu!” a spus Brezan Emil – șoferul mașinii care a lovit motociclistul.

Motociclistul a rămas întins în șanț din cauza rănilor suferite. Un angajat al unui service din aproierea locului unde a avut accidentul a sunat la 112 și a chemat ambulanța și poliția. ”Era salvarea care l-a luat pe motociclist. Mișca da nu vorbea. Era inconștient…”, a spus un martor al accidentului.

Dus la Spitalul Județean Sibiu

Rănitul a fost dus la spitalul județean Sibiu și a acuzat dureri la spate. Camarazii de drum au mers în grup să vadă ce este cu colegul lor. Aceștia au refuzat să spună ce s-a întâmplat dar speră ca rănitul să se facă bine.”La unitatea de primiri urgențe a fost adus un pacient în urma unui accident de motocicletă. Se pare că e vorba de un cetățean străin. Era conștient când a fost adus la spital”, a explicat Decebal Todăriță – purtător de cuvânt Spitalul Județean Sibiu.


Motociclistul este vinovat

Polițiștii spun că motociclistul austriac se face vinovat de producerea accidentului rutier de pe DN1. Din fericire nimeni din cei patru pasageri din mașina care a lovit motocicleta nu a fost rănit.

”Conform primelor cercetări și investigații efectuate la fața locului motocicleta nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de întoarcere fiind acroșată de către autoturism”  , a explicat și Sandu Morariu – comisar şef la IPJ Sibiu. Traficul la ieșirea din Sibiu spre Brașov și Vâlcea a fost întrerupt aproximativ o oră din cauza acestui eveniment rutier.

VIDEO: Bogdan Tătăroiu

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.