Ora de Sibiu
Știri in direct
SDO inalt
SDO inalt

Lucrări în toi în tot orașul. Neculce aproape gata. Se închide strada Rozdești

64

DPC continuă lucrările de refacere a carosabilului pe străzile Turismului, Lucian Blaga, Dealului, Daliei, Vasile Alecsandri şi în Piaţa Iancu de Hunedoara. La trotuare se lucrează în zona sensurilor giratorii din Piaţa Unirii şi pe strada Morilor.

Pe strada Lupaş se scot bordurile şi urmează să se repare trotuarele. De asemenea, DPC execută frezări şi plombări pe Aleea Biruinţei şi pe Calea Cisnădiei.

Lucrările pe strada I. Neculce se apropie de finalizare

Echipele de lucru au aşternut primul strat asfaltic, iar joi, 9 august şi vineri, 10 august se va turna uzura. Şi pe strada Orzului a fost aşternută uzura.

Pe primul tronson al Căii Poplăcii constructorul continuă cu lucrările la reţelele de utilităţi

Reamintim pe această cale participanţilor la trafic că pe strada Valea Aurie, pe tronsonul dintre străzile Sibiel şi Poiana, se circulă în sens unic. De asemenea, pe strada Poiana s-a instituit sensul unic dinspre strada Valea Aurie spre strada Ludoş. Aceste  măsuri au fost luate pentru a evita astfel aglomerarea pe aceste străzi care folosesc drept rută ocolitoare pe perioada lucrărilor de pe Calea Poplăcii.

O altă lucrare importantă este cea de reabilitare a viaductului Gara Mică. În prezent aici se lucrează la cofrajul în consolă şi se execută hidrosablarea. Constructorul va începe turnarea stâlpilor.

 

Odată cu finalizarea sensului giratoriu de la intersecţia Bulevardului Vasile Milea cu Calea Dumbrăvii, trecerea de pietoni de pe Bulevardul Vasile Milea din dreptul Băncii Carpatica va fi desfiinţată.

Şi lucrările la reţelele de canalizare continuă

Din data de 13 august constructorul va începe reabilitarea acesteia pe strada Rozdeşti, stradă care va rămâne închisă traficului timp de două săptămâni. Acelaşi tip de lucrări vor începe apoi pe strada Cindrelul unde traficul va fi doar restricţionat. Constructorii contractaţi de SC Apă Canal lucrează pe strada Privighetorii, Sibiel, Călan şi vor începe pe strada Dobârca, Islazului, Goga şi pe străzile din zona Şerbota.

 

 

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...