Peste 2.500 de sibieni vor primi ajutor pentru încălzirea locuinţei

Un număr de 2.542 de sibieni au depus dosare pentru obţinerea ajutorului pentru încălzirea locuinţei.

Peste 2.500 de sibieni vor primi ajutor pentru încălzirea locuinţei

Din 15 octombrie, data la care s-a început preluarea dosarelor, până în prezent au fost depuse 2.424 de dosare pentru locuinţe încălzite cu gaz, 49 pentru încălzirea cu lemne, iar 69 de solicitări au fost depuse pentru încălzirea cu ajutorul energiei termice.

Aceşti beneficiari vor primi ajutorul pentru încălzirea locuinţei pe toată perioada sezonului rece. Cei care doresc să depună dosarul pentru întreg sezonul pot face acest lucru până inclusiv marţi, 20 noiembrie.Peste 2.500 de sibieni vor primi ajutor pentru încălzirea locuinţei

Depunerea dosarelor continuă. Acordarea ajutorului se va stabili începând cu luna în curs, dacă dosarele sunt depuse până în data de 20 a lunii şi începând cu luna următoare, dacă au fost depuse după data de 20.

Valoarea acestui ajutor variază în funcţie de sistemul de încălzire folosit şi de veniturile nete pe membru de familie.

În sezonul rece 2011 -2012, în aceeaşi perioadă, 15 octombrie – 15 noiembrie, s-au preluat 2.967 de dosare.

Reamintim pe această cale beneficiarilor că au obligaţia legală de a anunţa modificările care survin în situaţia familiei. În conformitate cu aceeaşi lege serviciul de specialitate din subordinea Consiliului Local va efectua anchete pentru a stabili corectitudinea datelor înscrise în dosarele depuse. În cazul constatării unor nereguli cei în cauză vor restitui sumele care au fost încasate fără respectarea prevederilor legale. În sezonul rece trecut, în urma verificărilor, un număr de 86 de beneficiari au fost nevoiţi să înapoieze sumele primite având în vedere că nu se încadrau în prevederile legale pentru a primi ajutorul.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică