Guvernul Ponta II a fost învestit, vineri seară, de Parlament, fără ca vreun sibian să se regăsească printre memrbii noului executiv.

Programul de guvernare şi componenţa Executivului a adunat 402 voturi „pentru” şi 120 voturi „împotrivă” în Parlament. Miniştri  din Guvernul Ponta II au depus jurământul vineri seară, la Palatul Cotoceni, într-o ceremonie ce a durat aproximativ 35 de minute. Preşedintele Traian Băsescu nu a dat mâna cu Gabriel Oprea, Radu Stroe şi Relu Fenechiu la ceremonia depunerii jurământului, conform MEDIAFAX.

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus noilor miniştri, că sunt condamnaţi să aibă succes, pentru că astfel va avea şi România succes, iar în cazul în care nu vor avea succes, vor fi singurii responsabili.

„Trebuie să vă felicit succesul electoral şi pentru succesul de azi din Parlament, unde aţi avut un vot extrem de consistent”, le-a spus Băsescu miniştrilor. Asta înseamnă că sunteţi obligaţi, condamnaţi să aveţi succes şi, dacă veţi avea succes, va avea succes România şi cei 4,5 milioane de cetăţeni care şi-au pus încrederea în dumneavoastră. Aveţi premise să trageţi, să tractaţi România către creştere economică. Şi nu am să emit niciun fel de păreri ce ar trebui să faceţi, ştiţi mai bine, aveţi o experienţă de şapte luni de guvernare, a fost o încălzire foarte bună pentru o guvernare de patru ani”, a spus Băsescu.

Şeful statului a adus aminte de perioada guvernării PDL, când premier era Emil Boc şi când a fost nevoie de măsuri dure pentru a evita colapsul.

„Sigur că a trebuit să existe oameni politici care să-şi asume redresarea ţării în 2009 şi 2010. Unii aţi şi fost la guvernare în 2009 când am început să resimţim criza. Aţi uitat. Astăzi aveţi o ţară echilibrată la nivel macroeconomic şi cu şansa de a genera creştere economică . Pentru programul auzit astăzi în Parlament, vă felicit din punct de vedere al angajamentelor extrem de ridicate pe care vi le-aţi asumat şi vă doresc cu toată siceritatea să vă atingeţi toate obiectivele”, a mai spus Băsescu. Ş

Şeful statului a încheiat ironic, susţinând că guvernul poate apela oricând la ajutorul său şi comentând ironic că echipa USL ştie „mai mult decât tot” despre România.

„În măsura în care veţi avea nevoie, puteţi apela la sprijinul meu. În măsura în care nu aţi şti tot. Dar eu cred că ştiţi tot, chiar mai mult decât tot despre ţara asta”, a afirmat şeful statului.

Comentariul meu

Lasă un răspuns