Noul papă ar trebui să fie ales până de Paștile Catolice

159

„Ar trebui să avem un nou Papă pentru Paşti”, a declarat în cadrul unei întâlniri cu presa părintele Federico Lombardi, adăugând că un conclav ar urma să fie organizat în următoarele 15-20 de zile după demisie.

Benedict al XVI-lea, care are 85 de ani şi nu va participa la conclav, urmează să se retragă într-o mănăstire din incinta Vaticanului, după un sejur iniţial în reşedinţa papală de vară din Castel Gandolfo, în apropiere de Roma.

Papa Benedict a demisionat azi de la conducerea Bisericii Catolice.

În timpul pontificatului de opt ani, Benedict al XVI-lea s-a confruntat cu un scandal de abuzuri de pedofilie în rândul clerului, cea mai profundă criză a Bisericii contemporane.

Anul trecut, el a fost nevoit să facă faţă, în interiorul Vaticanului, unui scandal de scurgeri de informaţii confidenţiale care a condus la condamnarea majordomului său, Paolo Gabriele, un simptom al nemulţumirilor şi divergenţelor din cadrul Curiei, dar şi o trădare personală, care l-a afectat mult pe Joseph Ratzinger.

Papa a adăugat că forţa i-a „slăbit, în ultimele luni”. „Într-o asemenea măsură, că trebuie să îmi recunosc incapacitatea de a administra bine ministerul care mi-a fost încredinţat”, a continuat el.

Într-o carte-interviu intitulată „Lumina lumii”, publicată în 2010, Papa a vorbit despre posibilitatea demisiei în cazul în care nu se va mai simţi în stare să continue.

Răspunzând unei întrebări a jurnalistului german Peter Seewald, Benedict al XVI-lea a declarat că un papă „are dreptul şi, în funcţie de circumstanţe, datoria să se retragă” dacă simte că forţele sale „fizice, psihologice şi spirituale” îi scad.

Într-o conferinţă de presă, Lombardi a recunsocut că „Papa ne-a luat puţin prin surprindere, în plus într-o zi de sărbătoare pentru Vatican”.

În opinia sa, Papa a „profitat de ocazia că un număr mare de cardinali s-a reunit la Roma” în cadrul consistoriului. „Cei mai mulţi nu au fost informaţi n avans”, a dat asigurări Lombardi.

El a subliniat că Papa, „în transparenţa şi onestitatea sa a constatat el-însuşi” starea sa. „Noi am notat, şi noi, această oboseală, în ultima perioadă; exista un dezechilibru între forţele sale şi efortul necesar”, a adăugat Lomardi.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.