Leumi Gold Card, Punct Card BRD, Cardul de Credit Visa Smart emis de Carpatica, MasterCard Gold emis de Intesa Sanpaolo Bank și Card Credit Standard de la ING, sunt cardurile de credit cu cea mai mică dobândă anuală efectivă (DAE).

În cazul acestor carduri, DAE pornește de la 13,5% și ajunge la 16,72%, în condițiile în care dobânda cardurilor de creditemise de băncile din România poate merge și până la 29%.

1. Gold Card emis de Leumi Bank

În cazul unui Gold Card emis de Leumi Bank, la un venit net lunar de 1.500 lei, suma maximă care poate fi utilizată este de 4.500 lei.

Dobânda lunară de plată va fi de 51 lei, calculată la DAE 13,57%. Cardul are o perioadă de grație de până la 55 de zile, timp în care nu se percepe nicio dobandapentru plățile efectuate la comercianți.

Comisioane:

Eliberare numerar la bancomatul propriu- 1.00 %
Eliberare de numerar la bancomatul altei bănci – 2.00 %
Taxa emitere card – 40 lei
Taxa reemitere PIN – 60 lei
Taxa de administrare cont – 24 lei
Taxa interogare sold -0,6 lei
Reemitere card expirat – 10 lei
Comision închidere card înainte de maturitate- 10 euro

2. Punct Cardul emis de BRD

Punct Cardul emis de BRD practică o dobândă anuală efectivă de 15,4%. Cardul poate fi utilizat atât în țară, cât și în străinătate. Linia de creditmaximă poate merge până la 22.000 lei, în funcție de venit.

Astfel, la un venit lunar net de 1.500 de lei, suma maximă împrumutată va fi de 4.500 de lei, pentru care se va plăti lunar o dobândă de 58 lei. Perioada de grație pentru achitarea sumei utilizate este de 59 de zile.

Comisioane:
Eliberare numerar la bancomatul propriu – 0,50 %
Eliberare de numerar la ghișeul băncii – 0,50%
Eliberare de numerar la bancomatul altei banci – 1.00 %
Taxa emitere card – 0
Taxa reemitere PIN -2 lei
Taxa de administrare cont – 0,5 euro/lună
Administrare card: 25 lei pe an

3. Visa SMART emis de Banca Carpatica

Visa SMART, emis de Banca Carpatica, este un card de credit destinat refinanțării altor carduri de credit și cumpărăturilor, cu o dobândă anuală efectivă de 16%.

Pentru un venit lunar net de 1.500 de lei, suma maximă împrumutată va fi de 4.500 de lei, iar dobândă plătită lunar va fi de 60 lei. Perioada de grație pentru achitarea sumei utilizate este de 55 zile, iar suma minimă de rambursat lunar va fi de 5% din creditul utilizat.

Comisioane:

Eliberare numerar la bancomatul propriu – 1.00 %
Eliberare de numerar la bancomatul altei bănci – 1.50 %
Taxa emitere card – 30 lei
Taxa de administrare cont – 40 lei /an
Dobândă sold debitor la eliberare numerar – 16.00 %
DAE la eliberare de numerar – 18.04 %
Dobanda sold debitor la comerciant – 16.00 %
DAE la comerciant – 18.04 %
Dobândă penalizatoare nerambursare la termen suma minimă- 30% aplicată la suma restantă

4. MasterCard Gold Intesa Sanpaolo Bank

MasterCard Gold emis de Intesa Sanpaolo Bank are o dobândă anuală efectivă de 16,72%. Acesta este un card cu dublă funcționalitate, putând fi folosit atât ca și card de credit, cât și de debit.

Perioada de grație atât pentru retragerile de numerar, cât și pentru plăți la comercianți este de 45 de zile, iar suma minimă de plată va fi de 5%.

La cerere, se pot emite până la două alte carduri suplimentare. Pentru un venit lunar net de 1.500 de lei, suma maximă împrumutată va fi de 4.500 de lei, iar dobânda va fi de 63 lei.

Comisioane și taxe:
Eliberare numerar la bancomatul propriu – 1% din suma retrasă + 4 lei.
Eliberare de numerar la ghișeul băncii – 2.5% din suma retrasă +5 lei
Eliberare de numerar la bancomatul altei bănci – 1% din suma retrasă + 4 lei.
Comision la comerciant național și internațional – 0%
Taxa emitere card – 100 lei, dar 0 lei dacă se efectuează o tranzacție financiară în termen de 30 de zile de la activarea cardului.
Taxa interogare sold – 0
Taxa de administrare cont -0
Comisionul anual card principal:160 lei.
Comision anual card suplimentar:80 lei.

5. ING Credit Card

ING Credit Card are o dobândă anuală efectivă de 16,72% , iar suma rambursată lunar din cea utilizată poate fi aleasă de către debitor, aceasta fiind de 5%, 10% sau 15%. Dacă suma este achitată în termen de 45 de zile, nu se percepe dobândă. Astfel, pentru un venit lunar net de 1.500 de lei, suma maximă împrumutată va fi de 4.500 de lei, iar dobândă plătită lunar va fi de 63 lei.

Dobânzi și comisioane:

Dobândă sold debitor la eliberare numerar -17,72 %
DAE la eliberare de numerar – 20,72 %
Dobândă sold debitor la comerciant – 17,72%
DAE la comerciant – 20,72 %
Dobândă – 16,72 %
Dobândă penalizatoare nerambursare la termen suma minima – 25%
Eliberare numerar la bancomatul propriu – 0,50 %
Eliberare de numerar la bancomatul altei bănci – 1.00 % + 5 lei
Eliberare de numerar la bancomatul altei bănci international – 1,50 % + 15 lei
Taxa emitere card – 35 lei

Sursa : www.yahoo.com

 

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu