Aguacate

Cei care consumă avocado în mod frecvent sunt mai sănătoși și mai slabi decât cei care nu mănâncă decât foarte rar sau deloc acest fruct, potrivit unui studiu recent citat de Huffington Post.

De asemenea, nivelul colesterolului în cazul consumatorilor de avocado este mai redus, iar riscul de boli cardiace, atacuri cerebrale şi diabet sunt mult diminuate, se mai arată în studiul american publicat în Nutrition Journal în urma unei ample analize desfăşurate la nivel naţional.

Specialiştii au analizat datele obţinute de la peste 17.500 de persoane care au participat la studiul National Health and Nutrition Examination. Atenţia cercetătorilor s-a concentrat asupra a 347 de adulţi, dintre care jumătate erau femei, care au declarat că obişnuiesc să includă avocado în dieta zilnică. Consumul mediu de avocado în cazul lor era de o jumătate de avocado de mărime medie în fiecare zi.

Astfel, în cazul consumatorilor de avocado, s-a descoperit că nivelul nutrienţilor din organism se afla la un nivel optim, care indica o bună stare de sănătate.

Potrivit studiului citat, consumatorii de avocado au în general o dietă mai echilibrată şi mai sănătoasă, bogată în vitamine şi minerale esenţiale. Aportul de fibre în cazul lor era cu 36% mai mare decât la cei care nu mănâncă avocado. De asemenea, fructul asigură 23% din necesarul de vitamina E, cu 13% mai mult magneziu, cu 16% mai mult potasiu şi cu 48% mai multă vitamina K.

Consumatorii de avocado au un nivel mai crescut de grăsimi „bune” în sânge în comparaţie cu cei care nu includ fructul în dietă, chiar dacă aportul de calorii în cazul ambelor grupuri este acelaşi.

Mai mult decât atât, avocado este foarte bun în curele de slăbire – s-a constatat că indicele masei corporale şi circumferinţa taliei în cazul celor care mănâncă avocado sunt mai mici.

Avocado creste in copaci cu frunza asemanatoare nucului.
Avocado creste in copaci cu frunza asemanatoare nucului.

Totodată, consumul de avocado este asociat cu un nivel crescut de colesterol „bun”, cu o densitate ridicată de lipoproteine, care protejează împotriva bolilor cardiace, astfel că aceia care mănâncă acest fruct sunt cu 50% mai feriţi de atac cerebral şi diabet de Tip 2.

Atunci când alegi acest fruct din supermarket: coaja trebuie să aibă o tenta nchisă de verde, fara pete maronii, dar si putin moale daca vreti sa il consumati a doua zi, altfel fructul nu este suficient copt. Pentru a grăbi coacerea, pune-l intr-o punga de hartie si tine-l  1-2 zile la temperatura camerei; odata taiat, avocado se pastreaza la frigider.

Avocado trebuie sa fie relativ moale la presare, sa nu fie dur. Cel mai simplu se taie pe lungime de jur imprejur, jumatatile se rasucesc si intr-una va ramane samburele, care se scoate simplu lovindu-se cu lama cutitului, care ramane infipta in el. Se rasuceste si gata.

Apoi se poate taia in coaja cubulete si cand se intoarce coaja pe dos, cubuletele cad. Conditia este sa nu fie prea copt.

Avocado (Persea americana) este un arbore originar din America Centrală și de Sud. Numele desemnează atât arborele, cât și fructul de forma unei pere. Arborele subtropical de avocado crește până la 20 de metri și face anual aproximativ 120 de fructe. Fructele au o lungime ce variază între 7 și 20 cm, cu un sâmbure mare în mijloc.

Avocado este folosit atât ca fruct (consumat ca atare), cât și ca ingredient la supe creme, sucuri, deserturi, sosuri sau sandvișuri. Una din cele mai cunoscute întrebuințări este ca ingredient în sosul guacamole. (mai multe despre cum se mânâncă acest fruct pe cevabun.ro

 

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns