Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO Medic brașovean reținut la Sibiu pentru șpăgi luate de la peste 150 de oameni într-o lună de zile

78

Medicul Ienea Adrian, în vârstă de 40 de ani, a fost reținut pentru 29 de zile pentru că în perioada 26 ianuarie – 26 februarie, în mod constant acesta a primit de la aproape 150 de persoane din Sibiu. Ienea este originar din Brașov.

Procurorii au dezvăluit miercuri că este vorba de brașoveanul Ienea Adrian, medic primar expert în cadrul biroului de expertiză privind capacitatea de muncă de la Casa Județeană de Pensii Sibiu.

Acesta a primit mită zeci de mii de euro de la oameni care aveau nevoie de eliberarea documentelor pentru a se putea stabili gradul de handicap și bineînțeles pensia de care aceștia beneficiază.

”Inculpatul a fost reținut. S-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva lui. Nu s-a luat măsura arestării preventive de către magistrații de la Tribunalul Sibiu. Am atacat cu recurs încheierea această. Drept urmare magistrații Curții de Apel Alba au dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile din 7 martie până la data de 3 aprilie 2013. Pot să vă fac cunoscut că la domiciliul inculpatului s-au găsit sume importante de bani, atât în lei cât și în valută. E vorba de ordinul zecilor de mii. După ce o să stabilim exact numărul de persoane, stabilim și valoarea totală a prejudiciului”, a explicat Adriana Şandru, prim procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Sibiu

Șpăgi între 50 și 300 de euro de persoană

Sumele care se dădeau zilnic, erau între 50 și 300 de euro de persoană. LA data când s-a realizat flagrantul, la  medic intraseră două persoane, iar asupra lui s-a găsit suma de 650 de lei. ”Noi am ridicat aceste sume de bani importante de la domiciliile din Sibiu și Brașov ale inculpatului. Urmează să stabilim dacă într-adevăr aceste sume provin toate din acțiunea de luare de mită. Urmează să stabilim dacă se impune sau nu confiscarea extinsă a acestor sume. La un moment dat se pare că era de notorietate că oamenii trebuie să dea anumite sume de bani pentru a le fi eliberate anumite documente. (..) Era vorba efectiv despre îndatoririle lui de serviciu pe care le exercita doar în mainiera în care primea anumite sume de bani”, a mai explicat Adriana Şandru, prim procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Sibiu

Dosarul este la Curtea de Apel Alba. Medicul riscă între 3 și 12 ani închisoare. Se pare că toate persoanele mergeau cu anumite sume de bani. De exemplu dacă existau 20 de persoane programate, cel puțin 15 dădeau anumite sume de bani.

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...