Ponta a anunţat că vine anul acesta la Raliul Sibiului

114

Premierul Victor Ponta a anunţat că intenţionează ca anul acesta să participe la Raliul Sibiului, inclus în Campionatul European, deoarece consideră că astfel va atrage atenţia asupra României şi va promova inclusiv zona în care va fi organizată acea cursă.

El a arătat că îi lipsesc cursele de raliu de când a preluat funcţia de prim-ministru.

“Mor de lipsă, la modul serios, nu o spun cu ironie. Sigur că am fost şi m-am uitat la colegi de-ai mei anul trecut, o să merg şi anul ăsta, dar anul ăsta o să şi particip la un raliu, pentru că este singurul raliu inclus în Campionatul European şi care se întâmplă în România. Sunt convins că, în acest fel, o să atrag mai mare atenţia asupra României – se transmite pe Eurosport – şi, chiar dacă unii mă vor înjura, important este că foarte mulţi o să afle că în România este un raliu, într-o zonă superbă, la Sibiu, şi facem şi noi un fel de promovare, aşa, fără frunză “, a spus Ponta la RTV.

Raliul Sibiului, care contează pentru a noua etapă din Campionatul European, este programat pentru perioada 25-27 iulie.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.