Ora de Sibiu
Știri in direct

Vreti sa vedeti mici mestesugari in arta traditionala? Mergeti la olimpiada din zilele urmatoare

178

Muzeul ASTRA şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu invită iubitorii de artă populară autentică la Casa Artelor, Piaţa Mică, nr. 21, în zilele de 2, 3 şi 4 aprilie, când se va desfăşura cea de-a XVIII-a ediţie a fazei judeţene a Olimpiadei Meşteşuguri artistice tradiţionale, organizată de Complexul Naţional Muzeal ASTRA în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu.

În competiţie s-au înscris peste o sută de mici meşteşugari din 26 de unităţi şcolare, la secţiunile: pictură icoane pe sticlă şi pe lemn, pictură naivă, încondeiat ouă, ţesut la război orizontal şi la cel vertical, cusut, împletit, confecţionat păpuşi în port popular, confecţionat podoabe şi măşti, pirogravură, pictat linguri de lemn şi mobilier, prelucrare metal şi lut.

Jurizarea va fi asigurată de o comisie constituită din specialişti ai Complexului Naţional Muzeal ASTRA Sibiu şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, prezidată de prof. univ. dr. Ilie Moise.

Responsabilul acţiunii, muzeograful Elena Găvan, a declarat: “Elevii îmbrăcaţi în frumoasele costume populare specifice judeţului nostru, pot fi admiraţi de către publicul sibian, în timp ce pictează pe sticlă, ţes la război sau modelează în lut, în zilele de marţi şi miercuri începând cu ora 1230 şi joi, începând cu ora 1200. Lucrările prezentate pentru concurs vor trebui să lase loc exprimării talentului şi forţei de creaţie proprii, însă manifestate în deplin respect pentru spiritul tradiţiei populare. Vă aşteptăm să îi susţinem împreună pe cei ce ne vor reprezenta la faza naţională a Olimpiadei Meşteşuguri artistice tradiţionale, care se va desfăşura în zilele de 20-25 august. ”

 

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...