Acapella cântă de Florii la Sibiu

0 59

Grupul vocal Acapella va susține tradiționalul concert de Florii duminică, 28 aprilie. Cele două reprezentații vor avea loc de la ora 11, la Catedrala Mitropolitană și de la ora 19 în magnificul decor al Bisericii Ursulinelor.

De șapte ani de zile, Acapella oferă un strop de magie sărbătorii de Florii. Anul acesta, cele două concerte de Florii dau startul proiectului „Muzica, mereu tânără”. „Sibiul este un oraș foarte drag pentru noi, cu un public extrem de cald. Am cântat în toate colțurile lumii dar la Sibiu ne simțim cel mai bine. Și din acest motiv revenim an de an”, spune George Miron, dirijorul ansamblului vocal Acapella. Concertul din Catedrala Mitropolitană aduce publicului o surpriză. Grupul vocal Acapella a invitat mai mulți studenți ai Facultății de Teologie din Sibiu, alături de care va susține o parte din programul muzical.

Concertul de seară, cel din Biserica Ursulinelor, diferă nu doar ca program ci mai ales ca și ambient. Misterioasa Biserică din orașul vechi este decorul perfect pentru improvizații vocale și acorduri cristaline. La ambele concerte, intrarea publicului este liberă.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.