Ora de Sibiu
Știri in direct

Strada Cuptorului va intra şi ea în reparaţii. Contractul de finanţare pentru reabilitare a fost semnat

Contractul de finanţare din fonduri structurale pentru proiectul intitulat “Modernizare spaţiu public zona centrală cartier Ţiglari (strada Cuptorului)”, proiect inclus în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, a fost semnat miercuri, 12 aprilie, de reprezentanţii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru şi cei ai municipiului Sibiu.

Proiectul are ca scop reabilitarea infrastructurii străzii Cuptorului din cartierul Ţiglari, reabilitarea reţelelor de utilităţi şi crearea unui loc de joacă pentru copii.

Valoarea totală a proiectului trece de patru milioane de lei, asistenţa financiară nerambursabilă solicitată fiind de aproape 4.126.000 lei.

Contribuţia proprie a Municipiului Sibiu la cheltuielile eligibile este de puţin peste 84.000 lei. Durata de implementare a acestui proiect este de 18 luni.

Lucrările constau în refacerea structurii rutiere, dar şi a trotuarelor. În total va fi modernizată o suprafaţă totală de 6.982 mp de carosabil şi 2095 de mp de trotuare. De asemenea, vor fi amenajate 100 de locuri de parcare.

Vor fi reabilitate reţeaua de apă şi cea de canalizare pluvială vor fi reabilitate, iar sistemul de iluminat public va fi modernizat prin extinderea pe trosonul dintre străzile Oslo şi Ţiglari. Sistemul de iluminat existent va fi dotat cu noi corpuri de iluminat.

Un spaţiu viran în suprafaţă de 780 de

33

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...