Ora de Sibiu
Știri in direct

Cindrea anunţă că nici un copil nu va mai fi operat pe viitor la Spitalul Judeţean Sibiu

121

Niciun minor nu va mai fi tratat şi operat în cel mai mai mare spital public din judeţ, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din municipiul Sibiu, unde, în urmă cu trei zile, a murit un copil de trei ani, după o operaţie de polipi nazali, efectuată de medicul specialist Gabriel Rusu, de la Secţia ORL, care este anchetat de Comisia de Etică a spitalului, de Colegiul Medicilor şi de Parchet, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Ioan Cindrea.

Decizia este o premieră pentru Sibiu şi a fost luată de conducerea spitalului, care a hotărât să nu mai primească la tratament şi pentru operaţii copii, ci să-şi trimită medicii la Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, ”dotat la nivel european, dar fără specialişti”, potrivit directorului. Decizia privind tratarea şi operaţia copiilor bolnavi, anunţată marţi, de preşedintele CJ Sibiu, nu a fost transmisă însă şi Spitalului Clinic de Pediatrie.

Întrebat, marţi, de corespondentul AGERPRES ce măsuri a dispus în urma decesului copilului într-un spital aflat în subordine, preşedintele CJ Sibiu a anunţat că a cerut urgent, luni, o anchetă, iar prima decizie a spitalului unde a murit băieţelul este că nu mai primeşte pacienţi minori, aceştia urmând a fi trataţi doar la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, unde se vor deplasa medici din spitalul de adulţi.

”Tratamentele şi operaţiile se vor face la Pediatrie. (Medicii – n.r.) vor merge şi vor asigura urgenţă şi operaţiile acolo. Tot ce trebuie vom asigura acolo, dacă acest spital nu poate să-şi rezolve cazurile proprii, este obligaţia Spitalului de Pediatrie. Nu-i în subordinea noastră Spitalul de Pediatrie, este în subordinea Primăriei. Eu nu am luat nicio decizie, decizia este medicală, a spitalului”, a anunţat Ioan Cindrea.

Acesta a spus că regretă decesul copilului, însă nu se poate pronunţa asupra cauzei acestuia, din datele pe care le are.

”Am dispus o anchetă, ancheta îmi va furniza datele, cauza acestui deces. Nici nu ştiu care e cauza. E o operaţie banală, unde nu trebuia să se întâmple aceste lucruri”, a mai spus preşedintele CJ Sibiu.

Ioan Cindrea exclude drept cauză deficienţa în dotare a Secţiei ORL a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, asta după ce părinţii băieţelului decedat au acuzat faptul că resuscitarea nu s-a putut face unde era copilul, fiind nevoie să fie chemată o echipă cu medic şi aparatură din Secţia de Urgenţă, situată în capătul curţii spitalului, ceea ce a dus la pierderea unor minute în salvarea pacientului.

”Nu se pune problema aceasta, există dotările necesare. Singura măsură care s-a luat este ca tratarea copiilor să se facă în Spitalul de Pediatrie. Luni au stabilit, mi-a fost comunicată de conducerea spitalului, de director, de directorul medical, această decizie, fiindcă tratarea copiilor în Spitalul Clinic Judeţean se datorează unei incapacităţi a Spitalului de Pediatrie să-i trateze acolo. Şi ei au stabilit că în viitor, tratarea lor, deci operaţiile, să se desfăşoare la Spitalul de Pediatrie. În rest, să lăsăm Comisia să vedem ce ne spune şi să nu avansăm niciun fel de ipoteză. Este un caz nefericit”, a explicat Ioan Cindrea.

Preşedintele CJ Sibiu a anunţat că vineri, Comisia de Etică a spitalului unde a murit copilul va da un verdict. Asta în condiţiile în care nici medicul care l-a operat pe băieţel, nici directorul spitalului nu au dorit să discute cu presa. Iniţial, directorul spitalului, dr. Liviu Cotârlă, a anunţat jurnaliştii că doreşte să-şi spună punctul de vedere în acest caz, luni, însă, imediat după şedinţa de la Consiliul Judeţean, unde a trebuit să explice ce s-a întâmplat, directorul şi-a amânat întrevederea cu presa.

Deşi conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a decis să nu mai primească pacienţi copii, preferând să-şi trimită specialiştii să-i trateze pe minori la Spitalul de Pediatrie, lucru anunţat de preşedintele CJ Sibiu, cei de la Pediatrie nu ştiu nimic despre această hotărâre.

Înştiinţat marţi de jurnalişti că medici specialişti vor opera pacienţii la spitalul pe care-l conduce, directorul Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu, Alexandru Mihuţ, a recunoscut că doctorii nu se înghesuie să trateze copii, din cauza salariilor prea mici şi a faptului că e mult mai greu să lucrezi cu un copil, faţă de un adult. Problema este că la Spitalul de Pediatrie din Sibiu vin zeci de mii de copii în fiecare lună, din patru judeţe din Ardeal.

”Avem dotări la nivel european, nu se pune problema dotărilor, lipsa specialiştilor este problema. În primul rând, datorită salariilor mici şi în al doilea rând, munca la pacienţii pediatrici este mult mai greoaie, mai dificilă. Copilul comunică foarte greu. Aici în spital avem internaţi de la 2-3 ore după naştere şi până la 18 ani. Avem solicitări din toate judeţele limitrofe, cu excepţia judeţului Braşov. Avem de la Vâlcea, Hunedoara, de la Alba. Media lunară este între 4-10%, pacienţi din alte judeţe. Într-un an, avem între 8.500 şi 9.500 de pacienţi externaţi, în afară de consultaţii în ambulator şi în Urgenţă avem peste 25.000 de solicitări, pe lună”, a spus directorul Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu.

Niciun copil nu a putut fi operat până acum la Pediatrie, dacă a fost nevoie de neurochirurg, oftalmolog şi orelist, pentru că există dotare, dar nu sunt medici. Copilul care a murit în urma operaţiei de polipi nazali nu putea fi operat la Pediatrie de un alt medic, pentru că aici, regula e strictă: trebuie neapărat să intre în sala de operaţii doi medici, iar Pediatria are doar unul.

‘Noi avem protocoale cu Spitalul Clinic Judeţean pe linia traumatismelor cranio-cerebrale, pentru că noi nu avem Neurochirurgie, avem protocoale cu o parte din oreliştii de la Spitalul Judeţean (…) pentru cazurile de urgenţă, pentru chemarea lor, în lipsa orelistului nostru. Noi la ora actuală funcţionăm cu un singur orelist în spital, din doi, unul fiind în concediu fără plată. Sperăm să se întoarcă în toamnă şi să rezolvăm această problemă cu oreliştii noştri. (…) Este cunoscut faptul că nu poate să intre un singur medic în operaţie, trebuie să fie întotdeauna, doi. De aceea, orelista noastră nu a intrat în operaţie”, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, managerul Spitalului Clinic de Pediatrie, Alexandru Mihuţ.

Copiii din Sibiu şi nu numai, care trebuie să fie operaţi la ochi, sunt trimişi la spitalul de adulţi sau la clinici private de doi ani, din lipsă de personal.

”Încă un segment deficitar este Oftalmologia. Noi nu avem medic oftalmolog de doi ani. Am scos postul la concurs, nu s-a prezentat nimeni. (…) cazuistica de Oftalmologie, internată la Spitalul de Pediatrie, este rezolvată de medicii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu”, a completat Alexandru Mihuţ.

De la începutul anului, 2.134 de copii cu probleme ORL au fost consultaţi de singurul medic specialist de la Pediatria sibiană. Concluzia conducerii Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu este că ”operaţii ORL nu s-au mai făcut la Pediatrie din octombrie 2012, sunt foarte mulţi pacienţi şi medicul nostru abia faţă la cazuistica din ambulator”.

Anchetele de la Sibiu au început în urma decesului unui copil de trei ani, la spitalul de adulţi. Operat în urmă cu 13 zile, în Secţia de ORL, Alexandru Ioan Bogdan, în vârstă de trei ani, a suferit un stop cardiorespirator după operaţia făcută de doctorul Gabriel Rusu, ceea ce a dus la o comă şi alte stopuri cardio-respiratorii, totul durând alte zece zile.

Familia copilului care a murit acuză medicii de neglijenţă şi spun că băieţelul, Alexandru Ioan Bogdan, nu ar fi murit dacă în ziua operaţiei i s-ar mai fi făcut analize în spital sau dacă medicul nu l-ar fi trimis din sala de operaţie, cu mama, singuri într-un salon, după intervenţie, când lucrurile s-au complicat şi, practic, în Secţia ORL nu existau condiţiile şi dotarea să se facă faţă unei resuscitări.

„Problema este cu sancţiunile care ar trebui luate, în primul rând ar trebui rezolvată problema din punct de vedere organizatoric. Nu ştiu dacă numai domnul doctor primar Gabriel Rusu ar trebui să fie sancţionat pentru ceea ce s-a întâmplat. Marea parte a vinei, din punctul meu de vedere, domnul Rusu Gabriel nu a ţinut cont de faptul că nu are aşa ceva la îndemână şi nici nu s-a gândit că ar avea nevoie, (…) ceea ce mi se pare o greşeală fundamentală”, a spus sâmbătă, într-o conferinţă de presă, tatăl copilului decedat în spital, Ovidiu Nicolae Bogdan.

Medicul Gabriel Rusu operase până atunci şi alţi copii, inclusiv la Spitalul Clinic de Pediatrie, chiar şi pe tatăl copilului decedat. AGERPRES

 

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...