Ora de Sibiu
Știri in direct

Gratis pentru vizitatori la muzeul Brukenthal din Sibiu

134

Vizitatorii pot vedea vineri, gratis, colecţiile din Palatul Brukenthal din centrul istoric al Sibiului, clădire care adăposteşte primul muzeu deschis în Europa Centrala şi de Est, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
Accesul gratuit este prilejuit de ziua Baronului Samuel von Brukenthal, cel care a înfiinţat muzeul de la Sibiu.

Samuel von Brukenthal s-a născut în Nocrich, în judeţul Sibiu, pe 26 iulie 1721, ca fiu al judelui regal Michael Brekner, primind numele de botez Carl Samuel. Baronul transilvănean a decedat în urmă cu 210 ani.

Familia Brekner, cunoscută pentru tradiţia juzilor regali, avea la origine o veche familie de agricultori. Michael Brekner s-a remarcat prin loialitatea faţă de casa imperială de Habsburg în faza finală a revoltelor antihabsburgice din Ungaria, fiind răsplătit de Carol al VI-lea, în 1724, cu titlul de nobil cu drept de transmitere ereditară. Începând din 1724, familia se numeşte von Brukenthal.

Susanna von Heydendorff, a doua soţie a lui Michael Brekner, venea din rândurile micii nobilimi săseşti din Transilvania, iar familia sa fusese înnobilată încă de la 1696.

Samuel a fost al şaptelea copil şi mezinul familiei care reunea o fiică din prima căsătorie a judelui, alături de alte patru surori şi un frate.

Vizitatorii care vor trece vineri pragul Muzeului Naţional Brukenthal vor putea vedea la subsolul Palatului, o expoziţie de copii în gips după statui celebre. La parterul muzeului sibian sunt patru expoziţii: Sculptura transilvăneană în piatră din secolele XIII-XIX , Expoziţie temporară Cercetarea preventivă. Provocarea arheologică a zilelor noastre, Cabinetul de grafică: Expoziţie de fotografie. Cetăţile Domnului la marginea lumii şi Cabinetul de cartografie: Ştefan Orth. Retrospectiva de afişe.

La primul etaj al Muzeului Naţional Brukenthal, oaspeţii pot vedea trei colecţii importante ale baronului, şi anume, cea de artă medievală transilvăneană, cea de pictură din Şcoala germană şi austriacă şi cea de covoare anatoliene.

Capodoperele din colecţia Samuel von Brukenthal se pot vedea la etajul al doilea al muzeului, unde există expoziţii de pictură cu tablouri din Şcoala flamandă şi olandeză şi Şcoala italiană. De aici, vizitatorii pot trece spre Galeria de Artă Românească, din Casa Albastră, învecinată cu Palatul Brukenthal. AGERPRES

 

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...