Campionatul Naţional de Dresaj Canin are loc weekend-ul acesta la Sibiu

83

COLŢ ALB şi Clubul de Dresaj Canin Român vă invită weekend-ul acesta la Campionatul Naţional de Dresaj Canin, Sibiu 2013. Evenimentul se va desfăşura între 24 şi 25 august 2013 în Parcul Sub Arini, pe terenul mic al Stadionului Municipal. Sâmbătă, începând cu ora 14.00 şi duminică, începând cu ora 10.00, iubitorii de animale vor fi întâmpinaţi cu un spectacol total, care îmbină cele mai interesante elemente din sfera competiţiilor canine.

 

Cei mai inteligenţi şi mai “educaţi” patrupezi vor trebui să treacă prin cinci probe de examinare, pentru a-şi dovedi abilităţile remarcabile pe care le au. Examenele pe care vor trebui să le susţină sunt: BH (examen de “dresaj disciplinar”), IPO (International Prufung Order), Agility, Mondioring şi Obedience, în cadrul cărora vor parcurge diverse probe sportive de disciplină, socializare, atac, apărare, subordonare, urmă, aport şi sărituri peste obstacole.

 

La eveniment vor lua parte cei mai agili şi mai inteligenti câini, alături de cei mai buni profesionişti din domeniul dresajului canin. Sunt aşteptaţi peste 60 de participanţi din întreaga ţară.

 

Campionatul Naţional de Dresaj Canin, ajuns la a 8-a ediţie, este un eveniment sportiv din sfera competiţiilor canine, care se desfăşoară anual în diferite locaţii din ţară. Evenimentul, organizat la Sibiu de Şcoala de dresaj COLŢ ALB la iniţiativa Clubului de Dresaj Canin Român, afiliat Asociaţiei Chinologice Române, promovează sportul canin şi petrecerea timpului în aer liber, alături de patrupezii noştri îndrăgiţi.

 

Animal Life – prezentă cu o campanie de adopţie a “sufletelor fără stăpân”

Fenomenul “câinii străzii” reflectă nivelul de sărăcie al unei ţări, dar şi insuficienţa implicare a societăţii. În lupta pentru a combate acest fenomen, în cadrul evenimentului, asociaţia pentru protecţia animalelor, Animal Life, va fi prezentă pentru a susţine o campanie de adopţie. Prin implicarea Animal Life în cadrul proiectului se doreşte conştientizarea oamenilor cu privire la problema câinilor fără stăpân, încurajându-i să adopte un câine sau să contribuie la susţinerea proiectelor de ajutorare a acestora.

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.