Volumul total al restanţelor firmelor şi populaţiei la bănci a crescut, în iulie, faţă de iunie, cu 0,05%

0 70

Volumul total al restanţelor firmelor şi populaţiei la bănci a crescut, în iulie, cu 0,05% faţă de nivelul înregistrat la finalul lunii precedente, ajungând la peste 32,587 miliarde lei, potrivit datelor publicate, marţi, de Banca Naţională a României (BNR).

Agerpres scrie, citând aceeaşi sursă, că volumul creditelor în lei şi valută a scăzut cu 1,24%, în iulie faţă de iunie, până la peste 223,7 miliarde lei.

Valoarea totală a creditelor acordate populaţiei în lei şi valută a scăzut, în iulie, la circa 103,59 miliarde lei, de la aproximativ 104,3 miliarde lei. Din această sumă, peste 55,349 miliarde lei erau credite de consum, aproximativ 38,978 miliarde lei erau pentru locuinţe şi peste 8,247 miliarde lei pentru alte scopuri.

Volumul total al creditelor acordate agenţilor economici în lei şi valută a depăşit, la finele lunii iulie, 117,01 miliarde lei, fiind în scădere cu 1,86% faţă de nivelul din iunie.

Numărul restanţierilor – persoane fizice – la bănci şi instituţii financiare nebancare (IFN) a crescut în luna iunie cu 0,63%, faţă de mai 2013, ajungând la 740.180 persoane.

Numărul este mai mare cu 4.680 persoane faţă de luna precedentă şi cu 10.047 faţă de nivelul din iunie 2012.

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

facebook  twitter  gplus

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...