FOTO A fost inaugurată fântâna dedicată cântăreței Maria Tănase la Cârța

0 405

La invitația primarului comunei Cârța, Cristian Magheru, președintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea, a participat miercuri, 25 septembrie, la inaugurarea unei fântâni construită de administrația locală în cinstea și în memoria interpretei de muzică românească, Maria Tănase, de la a cărei naștere s-au scurs 100 de ani.

Evenimentul a fost organizat de către Primăria Cârța, cu sprijinul Parohiei Ortodoxe Cârța și al Școlii gimnaziale din Cârța și s-a bucurat de participarea unui grup numeros de copii și localnici, precum și de prezența inspectorului școlar general adjunct, Christine Manta Klemens.

“M-am bucurat să iau parte la acest eveniment de suflet, organizat foarte frumos de comunitatea din Cârța. Consider că acest mic edificiu este binevenit și este de datoria noastră să păstrăm vie memoria celei care a fost Maria Tănase, numită și Regina cântecului popular sau Pasărea măiastră. Se știe că mama sa, Ana Munteanu, este originară din comuna Cârța și astfel rădăcinile Mariei Tănase sunt pe jumătate sibiene. A fost o dorință a artistei de a se construi o fântănă aici și îl felicit pe primarul Cristian Magheru că a dus la îndeplinire această dorință și că știe să promoveze valorile culturale românești”, a spus președintele Ioan Cindrea.

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.