Ora de Sibiu
Știri in direct

Iohannis nu mai e incompatibil. Curtea de Apel Alba Iulia a admis contestatia primarului Sibiului

80

Astăzi, 25.09.2013, în dosarul nr. 508/57/2013 ce s-a aflat pe rolul instanţei, Curtea de Apel Alba Iulia a admis contestaţia formulată de reclamantul Klaus-Werner Iohannis în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi în consecinţă a dispus anularea raportului de evaluare nr.18367/G/II/24.04.2013 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

Cu privire la contestaţia formulată de reclamant împotriva Inspecţiei de integritate, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus respingerea contestaţiei ca fiind formulată împotriva unei persoane fără legitimare procesuală.

Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, competenţa soluţionării recursului revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Considerentele care au stat la baza acestei sentinţe vor putea fi făcute publice  după ce hotărârea va fi motivată.

Alte date privind soluţionarea dosarului

Dosarul nr. 508/57/2013 ce s-a aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia a avut ca obiect soluţionarea acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul Klaus Werner Iohannis prin care acesta a solicitat:

anularea raportului de evaluare nr.18367/2013 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate – Inspecţia de Integritate şi

suspendarea executării raportului de evaluare nr.18367/2013 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

În 24.07.2013 Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca lipsită de interes

cererea formulată de reclamantul Klaus-Werner Iohannis de suspendare a executării raportului de evaluare nr.18367/24.04.2013 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, întrucât actul administrativ contestat este suspendat de drept şi nu produce efecte juridice ca urmare a sesizării instanţei de contencios administrativ cu acţiunea în anulare a raportului de evaluare.

Iohannis e mulțumit

” Mă bucur de această hotărâre favorabilă a instanţei care vine să confirme ceea ce eu am susţinut de la bun început, şi anume că nu poate reprezenta un caz de incompatibilitate prezenţa primarului – reprezentantul comunităţii respective – în adunarea generală a acţionarilor a unei societăţi care oferă servicii de utilitate publică în întreaga regiune şi care se află integral în mână publică, mai ales că nu am obţinut şi nu obţin venituri de pe urma acestui mandat”, a spus primarul Sibiului, Klaus Iohannis.

 

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...