balea lac 1

Ninsoare pe alocuri viscolită, mini-avalanșe și multă zăpadă. De asta au parte cei care se încumetă în aceste zile să urce la Bâlea Lac. Aici ninge aproape neîntrerupt de luni dimineață, iar stratul de zăpadă este destul de consistent și îndeajuns de mare încât să pună reale probleme celor care se aventurează cu mașinile la peste 2.000 de metri altitudine. Zăpada are o grosime de aproape 10 centimetri.

Turiștii străini sunt cei mai încântați de ceea ce au găsit la Bâlea Lac.Majoritatea preferă să ia telecabina de la Bâlea Cascadă și asta pentru a nu risca să se trezească înpotmoliți în zăpadă.

La capătul lacului Bâlea, peisajul te face să crezi că aici iarna și-a intrat pe deplin în drepturi. Câțiva vizitatori au fost luați pe nepregătite, veninind în pantaloni scurți. Surpinderea se poate citi ușor pe fețele celor care au ales că viziteze Transfăgărășanul în această perioadă a anului.balea lac 2

”E foarte frumos și totul e alb. Am mai văzut zăpadă în octombrie. Nu mă așteptam să dau peste ea aici. Mă așteptam să fie soare. E foarte frumos. Nu este foarte bună vremea pentru drumeții, dar e foarte frumos! Am făcut și un om de zăpadă.. Primul pe anul acesta…”, a povestit o turistă din Cehia.

”Eu cred că e o vreme drăguță.. E sfârșitul verii. Suntem de trei zile în zonă. Am explorat munții, dar ne-am oprit pentru că vremea este un pic ostilă. Acum două zile înotam la piscină. În această perioadă nu cred că e normal să găsim zăpadă pe munți. Cred că în zonele mai înalte e normal. E totuși o surpriză plăcută. Ne place.. Ne bucurăm de zăpadă. Toți prietenii mei sunt bucuroși…”, a declarat un alt turist care a urcat marți la Bâlea Lac.balea lac 3

În zonă se află două utilaje de deszăpezire, care sunt pregătite să intervină în cazul în care zăpada acoperă carosabilul sau autoturismele rămân blocate, mai ales că meteorologii au anunțat că la Bâlea Lac va mai ninge cel puțin până miercuri seară.

VIDEO: NOISE MEDIA

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns