Proiectul european “CultTour” organizează sâmbătă, 5 octombrie 2013, la Avrig, a doua parte a dezbaterii “Identitate prin cultură”

91

Primăria Avrig, în calitate de Lider Partener al proiectului CultTour finanţat de către Uniunea Europeană în cadrul Programului Transnaţional de Cooperare Sud-Estul Europei, organizează sâmbătă, 5 octombrie 2013, a doua parte a dezbaterii publice “Identitate prin cultură”, care se va desfăşura între orele 12:00-14:00, la Reşedinţa de vară Samuel von Brukenthal din Avrig, unul din siturile pilot ale proiectului.

Ora 14:00 – Conferinta de presa, Sala Orangerie, Reşedinţa de vară Samuel von Brukenthal din Avrig.

Dezbaterea are loc în cadrul evenimentului cultural anual “Toamna Baroc la Avrig”, aflat la ediţia a 5-a. Această dezbatere publică se adresează publicului larg, comunităţii locale, regionale şi naţionale şi are ca principal obiectiv comunicarea evoluţiei proiectului şi a rezultatelor obţinute în cadrul acestuia până la acest moment. Primăria Avrig va prezenta realizările şi principalele concluzii derivate din calitatea sa de lider al proiectului transnaţional CultTour dedicat valorizării siturilor culturale şi peisagistice din Europa.

Invitaţi: partenerii români ai proiectului, Complexul Naţional Muzeal Astra Sibiu, Fundaţia Samuel von Brukenthal Sibiu, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi regionale, agenţi economici, colaboratori ai proiectului.

Prima parte a dezbaterii “CultTour-identitate prin cultură” a avut loc in luna februarie 2013 şi a prezentat actorilor de pe piaţa industriei turismului, dar şi

Citește mai departe pe: STIRI AVRIG

facebook  twitter  gplus

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.