VIDEO FOTO Chef somptuos la investirea lui Dorin Cioabă ca pastor penticostal

1 328

Zi importantă la casa regală a lui Dorin Cioabă. Regele internațional al romilor a fost uns astăzi ca pastor la Biserica Penticostală a romilor din Sibiu. Sute de enoriași au fost prezenți la evenimentul ce a durat aproape șase ore și care s-a încheiat cu un ospăț pe cinste, așa cum se obișnuiește în comunitatea țigănească.

Pregătirile au început încă de vineri, atunci când țigăncile s-au pus pe gătit o parte din bucatele care au fost puse pe mese pentru ospăț. Până la mâncare însă în biserică a avut loc ceremonia prin care Dorin Cioabă a fost ridicat la rangul de pastor, calitate pe care practic el o preia de la defunctul său tată, regele Florin Cioabă. Fiul cel mare al acestuia a mărturisit că a avut mari emoții la ceremonie.

”Pentru mine momentul de azi este un moment deosebit. Este o intersecție în care am ajuns în viața mea, iar totul de azi încolo  se va schimba pentru că pe primul plan va trece slujirea în biserica lui Dumnezeu. Voi avea grijă de turma din biserică să am grijă de ei, să îi păstoresc. (..) Începând de azi crucea pe care am primit-o e până la moarte. (..) Mi-aș fi dorit ca la acest eveniment să își fi pus tata mîna peste mine așa cum era propus, dar Dumnezeu a decis altfel și nu intrăm noi să judecăm acțiunile lui. În această dimineață înainte să vin aici am simțit nevoia să merg la cimitir. Am fost la mormântul tatălui meu și l-am rugat ca sufletul lui să fie aici prezent lângă mine în acest moment”,  a spus Dorin Cioabă – regele internațional al romilor.jambon

Chef cu bucate tradiționale țigănești

În timp ce în biserică avea loc ceremonia religioasă, în curtea acesteia a fost încins un foc mare, iar într-un ceaun uriaș au fost pregătite sute de porții de mâncăruri tradiționale țigănești. Jambonul și ciolanul de porc cu fasole, nu au lipsit de la ospățul dat în cinstea noului pastor al bisericii baptiste a romilor.

”Aici facem fasole cu carne, cu jambon cu afumături. Ingredientele speciale sunt secrete. Trebuie să pui suflet mult. Foarte mult suflet. Ca să faci o mâncare din asta îți trebuie suflet. Până transpiri. Atâta suflet îți trebuie”, a povestit un bucătar în timp ce gătea o mâncare cu fasole.

”Am pregătit jamboane de porc. Avem și carne de oaie, sarmale, fructe, meniuri, etc. Acela este un jambon. De vineri am început cumpărăturile și de ieri am început să gătim. Nouă ne place să fie totul proaspăt”, a spus Sighișoara, soția lui Dorin Cioabă.

Daniel Cioabă, absent de la ceremonie

De la ceremonie a lipsit fratele lui Dorin, care, așa cum se știe este adept al altei religii. ”Este opțiunea lui. Aici nu mai merge cu înscriere, nu merge cu alegere. Aici merge cu opțiunea care trebuie să vină din inimă. Ar fi cea mai mare bucurie să vină să facă și el parte din biserica tatălui nostru”, a mai spus Dorin Cioabă.


După slujba religioasă participanții au luat loc la masă și au servit mâncărurile gătite, ospățul urmând să se încheie odată cu venirea nopții.

VIDEO: NOISE MEDIA

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. gogu scrie

    Trebuia uns cu unsoare de la capatul spinarii.

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.