85405 thumb

Baschetbaliştii lui Marcel Ţenter au început bine partida de la Târgu-Mureş şi s-au aflat la conducere pe tabela de marcaj în primele minute. Mureşenii au echilibrat repede disputa şi au reuşit să încheie primul sfert în avantaj, scor 21-18 datorită a două aruncări de la distanţă reuşite de Vaidotas Peciukas. Prima parte a sfertului al doilea s-a desfăşurat în aceeaşi notă de echilibru. Finalul a aparţinut însă tot formaţiei gazdă care s-a desprins la nouă puncte după două reuşite de la distanţă ale lui Silviu Lupusavei. În cele din urmă la cabine s-a intrat cu scorul de 42-32 în favoarea formaţiei gazdă.Gaziştii au intrat bine în repriza a doua şi au recuperat repede cinci puncte. A fost însă doar un foc de paie pentru că gazdele au revenit imediat, iar ecartul a depăşit chiar 15 puncte. Principala armă a mureşenilor a fost aceea a aruncărilor de la distanţă care au intrat într-un procentaj mare. În aceste condiţii la intrarea în sfertul decisiv Baschet Club Târgu-Mureş a condus cu 71-56. Ultimele zece minute de joc au fost foarte disputate. Gaz Metan a reuşit să recupereze din ecartul gazdelor şi s-a apropiat în două rânduri la doar şase puncte. Nu a fost

Citește mai departe pe: Nova TV Medias

facebook  twitter  gplus

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns