Ora de Sibiu
Știri in direct

Lansare cu succes la Sibiu pentru RoRec

114

În perioada 18-20 octombrie, în Municipiul Sibiu au avut loc o serie de evenimente desfășurate cu ocazia lansării Centrului de colectare a deşeurilor electrice şi electronice (DEEE). Parteneri în această acţiune au fost Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec și Primăria Municipiului Sibiu.

 

Vineri, 18 octombrie, a avut loc deschiderea oficială a celui de-al 26-lea centru din Rețeaua Națională de Colectare RoRec, la Sibiu. Lansarea acestui centru în Sibiu a fost privită cu interes nu doar pentru că oferă comunităţii un nou serviciu gratuit de colectare a deșeurilor electrice și electronice, ci și pentru faptul că marchează o premieră naţională: este un centru 100% eco, pentru că energia electrică necesară este asigurată printr-o baterie de panouri fotovoltaice, cu gestiune automată.

 

Sibienii au înţeles importanţa reciclării corecte a deşeurilor electrice şi au susţinut în număr mare această iniţiativă. Pe 19-20 octombrie, la acţiunea de colectare ce a avut loc pe raza Municipiul Sibiu, sub umbrela campaniei ”Locul deșeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!,” s-au implicat peste 65 de voluntari de la şcoala Regina Maria şi de la liceul Octavian Goga. O parte dintre deşeurile electrice colectate au fost preluate gratuit de la domiciliile cetăţenilor sau sedii de firmă, în urma apelurilor la call center-ul gratuit, 0800 444 800, unde au fost înregistrate peste 80 de solicitări in numai două zile.

 

La finalul campaniei, aproximativ 11.000 kilograme de deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE) au fost colectate de la peste 550 de deponenți.

„Mulţumim şi de această dată Sibiului! Ne dorim să avem o susţinere tot mai mare din partea acestei comunităţi de oameni responsabili, deoarece colectarea selectivă a DEEE și protejarea mediului depinde de noi toţi.”, a declarat Mihaela Sima, Manager Regional al Asociației RoRec.

 

Cei care au ales să se debaraseze corect şi responsabil de obiectele nefolositoare provenite din echipamente electrice şi electronice, au participat automat la o tombolă cu 16 de premii oferite de membrii fondatori ai Asociaţiei RoRec , Philips și Candy.

 

Sibienii au avut prilejul să sărbătorească lansarea centrului de colectare în seara zilei de 19 octombrie 2013. Partenerii acestui proiect, Asociația RoRec și Primăria Sibiu, au organizat sâmbătă seara un concert marca ”Recycling Rocks” în Piața Mică. Pe scenă au urcat trupele Domino și Cargo, ale căror piese au fost ascultate și fredonate de cei peste 3.000 de spectatori prezenți la concert. Sibienii au fost încântați să-i asculte pe concetățenii lor din trupa Domino, iar reprezentația celor de la Cargo a fost îndelung așteptată, fiind prima în Sibiu după o pauză de 3 ani.

 

”Primim semne clare că planeta suferă! Cu toţii ne întrebăm – „bine, dar ce pot face eu pentru asta?”. Unul dintre cele mai simple lucruri pe care le putem face este reciclarea, iar noi susţinem Asociaţia RoRec în iniţiativa sa. Sperăm că prin intermediul vocilor noastre să convingem cât mai multă lume să colecteze „tot ce se bagă în prinză sau merge pe baterii”, au declarat membrii trupei Cargo.

 

Așadar, centrul de colectare DEEE din Sibiu, aflat pe strada Henri Coandă, este de acum la dispoziția cetățenilor. Aici se poate aduce aparatură veche sau defectă în zilele de luni, miercuri, vineri între orele 10.00-14.00 și marți, joi între orele 14.00-18.00. Deșeurile electrice grele sau voluminoase pot fi preluate de la domiciliu pe baza comenzilor telefonice, zilnic intre orele 9-17, la numărul gratuit 0800 444 800 sau la 0756 039 629 – numar cu tarif normal, disponibil de luni până sâmbătă între orele 9.00-18.00.

 

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...