86571 thumb

Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, a precizat, miercuri, 30 octombrie, în şedinţa de Colegiu prefectural, că “zvonurile” legate de efectuarea prospecţiunilor de exploatare hidraulică în judeţul Sibiu nu sunt adevărate şi, mai mult, a precizat că nu se vor da niciodată avize favorabile în acest sens.

“Am fost campionii poluării prin Copşa Mică (prin firmele Sometra şi Carbosin n.r.). Eu cred că în tot ceea ce facem, cu eleganţă, trebuie să respingem orice investiţie care pune în pericol vieţile oamenilor şi dezvoltarea durabilă a localităţilor şi a zonelor. Şi trebuie să fie un obiectiv comun atunci când avizăm astfel de tehnologii şi orice investiţie care reprezintă un pericol nu trebuie avizată” a declarat Cindrea, precizând că depoluarea localităţii Copşa Mică trebuie să fie o prioritate în această perioadă.

La începutul lunii septembrie, Agenţia de Protecţie a Mediului (APM) Sibiu a transmis un comunicat în care preciza că firmele care fac prospecţiuni în judeţ nu au aviz favorabil pentru identificarea gazelor de şist, ci pentru identificarea hidrocarburilor.

“APM Sibiu a emis aviz pozitiv pentru executarea de prospecţiuni seismice 3D pentru hidrocarburi în perimetrele avizate şi lucrările de achiziţie din blocul RG03 pentru care s-a emis actul de reglementare din partea

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

facebook  twitter  gplus

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns