parinti sibiu 2

Primarul Klaus Iohannis a comentat joi forma de protest a mămicilor care au mers miercuri în fața primăriei, îngrijorate de faptul că s-ar putea închide creșa numărul 4 din oraș.

Edilul șef crede că mămicile au avut motive întemeiate să se îngrijoreze de situația creeată, dar nu era nevoie ca ele să vină până la primărie să protesteze. ”S-au speriat un pic pentru ca noi, intr-adevar, am anuntat ca se inchide cresa, dar, studiind mai bine problema, s-a gasit o solutie sa nu se inchida. Acum, acest lucru, puteau sa il afle foarte usor si de la cresa, nu trebuiau sa vina la Primarie. Dar le inteleg. Eu nu am fost atunci la Primarie, am fost in alta parte. Am rugat-o pe colaga Simona Pop sa primeasca oamenii, s-au dus in Sala de Consiliu, s-au lamurit”, a spus joi primarul Sibiului.

”Stresul e un factor important in gasirea solutiilor. Noi, cu o zi inainte, am anuntat ca se inchide, lumea s-a speriat si, speriindu-se, oamenii au fost motivati sa caute mai bine solutii si au gasit. Nu-i chiar asa, o vorba, din cauza stresului, intr-adevar, sunt multe situatii unde, in ultimul moment, se gasesc solutii”, a mai spus primarul Sibiului.

 

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns