112360 thumb

Obiceiul udatului a ajuns în Transilvania prin intermediul saşilor, dar s-a răspândit pe filieră maghiară, apoi a fost adoptat şi de români. În multe din poezioarele pe care le spun băietii, fetele sunt asemănate cu nişte flori de aceea trebuie udate ca să crească mari, iar de la apa din fântână, cu timpul, oamenii au trecut la apa de colonie şi parfum. Dimineaţa pornesc la udat cei mici, care conform tradiţiei sunt răsplătiţi cu ouă roşii şi prăjituri.

Cel mai cunoscut text pe care ei îl spun la intrarea în casă spune : “Eu sunt micul grădinar / Cu sticluţa-n buzunar / Am auzit că aveţi o floare, pot să o ud să crească mare?” Astfel îşi încep udatul sau stropitul tinerii din Ardeal, care merg la casele unde locuiesc fete şi le stropesc cu parfum. Dacă la sate copiii încep dintr-un capăt şi termină în celălalt, la oraşe bat la orice uşă care s-ar putea deschide. “Nu deschide toată lumea. Poate-s la pădure că îi cald afară. Dar unii nu deschid că sunt zgârciţi” spune Dănuţ, un udător în vârstă de 10 ani care a adunat câteva ouă roşii şi câţiva lei.

Legenda fetei creştine şi a fetei păgâne

Obiceiul are la >>>mergi la sursa articolului

Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.