căpitanul lui csu sibiu: veniți miercuri la sală la meciul cu clujul! noi vom mânca terenul!

Căpitanul celor de la CSU, Cristian Crăciun face astfel apel la spectatori pentru a crea o nouă atmosferă care să-i intimideze pe baschetbaliștii de la Cluj și să poarte echipa favorită către victorie.

”Bâtă” cheamă pe toti cei care iubesc baschetul sibian, să vină și să susțină echipa mai mult ca oricând, în meciul de miercuri, de la ora 18.30 cu U Cluj.

Echipa care va învinge, se va califica în semifinalele campionatului național de baschet masculin.

„Dacă ai între 5 și 95 de ani și locuiești în Sibiu sau împrejurimi, miercuri după-masă nu ai voie să lipsești din sala Transilvania. În galben sau negru, îmbrăcat sau dezbrăcat, că mă urăști sau că mă iubești, că după meci mă iei în brațe sau nu mă mai saluți, nimic nu mai contează. Miercuri noi „mâncăm” terenul…..dar voi tre’ sa rupeți sala. Vă rog pe toți care iubiți (sau nu) echipa asta, să veniți miercuri la sală”, a sunat mesajul războinic al căpitanului Cristi Crăciun, citat de stiridesport.ro.

Scorul general între CSU Sibiu și U Cluj este de 2-2.

 

Ultima oră

Comentariul meu