fbpx

TAS dă dreptate Rapidului. Giuleștenii revin în liga 1!

0 141

Rapid a câştigat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv litigiul cu Federaţia Română de Fotbal, forul de la Lausanne acordând licenţa clubului giuleştean pentru ediţia 2014-2015 a Ligii I.

 

„Tribunalul a făcut dreptate. Am câştigat litigiul la TAS şi am primit licenţa pentru sezonul următor al Ligii I. Sincer, noi nici nu trebuia să ajungem aici, pentru că dosarul nostru de licenţiere a fost în regulă. Nu îmi explic nici acum de ce domnul Duru ne-a refuzat dreptul de a promova. Dar asta nu mai contează, Rapid va juca din nou în Liga I chiar din acest sezon. Vreau să mulţumesc în mod special Ligii Profesioniste de Fotbal pentru ajutorul pe care ni l-a dat în acest litigiu de la Lausanne”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Nicolae Manea.

 

Echipa Rapid, care a promovat din punct de vedere sportiv la finalul sezonului 2013-2014 ca urmare a poziţiei secunde ocupate în clasamentului Seriei I a Ligii a II-a, va evolua în ediţia 2014-2015 a Ligii I. În cazul în care nu câştiga litigiul la TAS, în Liga I promova FC Clinceni, formaţie care încheiase pe locul patru în clasamentul Liga a II-a.

 

FC Rapid a deschis la 5 iunie acţiunea împotriva deciziei Comisiei de Apel a Administraţiei de Licenţiere la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, achitând taxele de înscriere a recursului din donaţii şi licitaţii efectuate de suporterii giuleşteni.

 

Comisia de Apel a Sistemului Naţional de licenţiere a respins, la 17 mai, dosarul FC Rapid privind acordarea licenţei pentru ediţia 2014-2015 a Ligii I, decizia fiind definitivă şi executorie pe plan naţional. Anterior, la 10 mai, instanţa de fond a Administraţiei de licenţiere din cadrul FRF respinsese dosarul FC Rapid din cauza datoriilor în valoare de 900.000 de euro către foştii jucători Julio Cesar şi Daniel Paulista.

 

Formaţia Rapid a evoluat în sezonul trecut în Liga a II-a, acolo unde a fost retrogradată în vara anului 2013 printr-o decizie a TAS. Instanţa de la Lausanne a decis atunci că Rapid, care câştigase barajul de menţinere în primul eşalon cu Concordia Chiajna, nu poate evolua în Liga I având în vedere că nu îndeplinise condiţiile de licenţiere pentru sezonul 2013-2014.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.