Muzeul în Aer Liber sărbătoreşte în weekend Zilele Culturii Populare Vâlcene

0 148

Muzeul ASTRA, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea şi Arhiepiscopia Râmnicului, organizează în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, în zilele de 5-6 iulie 2014, cea de a IX-a ediţie a Zilelor Culturii Populare Vâlcene – Pridvor Vâlcean.

Târgul meşterilor populari vâlceni se va desfăşura în zona Târgului de ţară, zilnic, între orele 11.00-19.00. Renumiţi meşteri şi creatori populari vâlceni vă invită nu numai să le cumpăraţi produsele, ci şi să învăţaţi, alături de ei, tainele lucrului bine făcut.

Duminică, 6 iulie 2014, ora 9:00, ziua va începe cu oficierea Sfintei Liturghii de către Preotul Rareş Sbera împreună cu un sobor de preoţi şi fraţi monahi de la Sfânta Mănăstire Cozia.

Spectacolul Folcloric, susţinut de nouă ansambluri de cântece şi dansuri populare

de pe întreg cuprinsul judeţului Vâlcea, începând cu ora 16.30, pe Scena de pe lac, va completa programul zilei de duminică.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...