FOTO Stație de compostare în valoare de 80 de milioane lei, inaugurată la Șura Mică

0 212

Reprezentanții Consiliului Județean Sibiu au participat luni, 14 iulie 2014, la recepția lucrărilor de execuție a Stației de Compostare de la Șura Mică, parte a proiectului ”Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Sibiu”.

 

Valoarea totală a proiectului depășește 80 de milioane lei fără TVA și este cofinanţat de Uniunea Europeană, prin POS Mediu, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, iar contribuţia financiară a Consiliului Judeţean Sibiu la acest proiect este de 10,7 milioane lei. Uniunea Europeană şi bugetul de stat al României contribuie cu 69,6 milioane lei.

”Este și aceasta o etapă importantă a celui mai mare proiect implementat până acum de Consiliul Județean Sibiu, acela prin care vom ajunge curând la un stadiu modern de colectare, selectare și valorificare a deșeurilor în toate localitățile, pornind de la cele mai mici și până la municipiul Sibiu. Rezultatul final este acela că, pe lângă un mediu mai curat, locuitorii județului vor plăti mai puțin pentru deșeuri deoarece acestea vor fi valorificate la maxim, așa cum se întâmplă acum în toate țările Uniunii Europene”, spune Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean Sibiu.

În Staţia de Compostare Şura Mica se vor trata deşeuri biodegradabile menajere colectate separat din jumătatea de sud a județului, deşeuri verzi din parcuri şi grădini, deşeuri biodegradabile din pieţe, cantine, restaurante şi alte tipuri de deşeuri asimilabile celor menajere. Stația are o capacitate de 18.600 t/an și va produce anual 6.500 de tone de compost care poate fi valorificat pentru producții agricole sau sere de flori.Sura Mica Compostare 2

Staţia se compune din: hală pentru depozitarea deşeurilor aduse din teren, garaj pentru utilaje, hală sortare, platformă de compostare intensivă cu 8 brazde şi 8 ventilatoare pentru aerare brazde, hală pentru maturare compost cu o suprafață de 4.800 d emetri pătrați, șopron pentru stocarea compostului, clădire administrativă, cântar, instalaţie pentru spălare roţi și bazin de apă cu o capacitate de 180 metri cubi. 20 de angajați vor asigura funcţionarea stației timp de 312 zile/an, într-un shimb de 8 ore pe zi.

Tot la Șura Mică va funcționa și o stație de sortare ale cărei lucrări au fost recepționate în urmă cu 10 zile. Urmează ca în scurt timp, o stație de compostare similară să fie recepționată lângă localitatea Târnava unde se vor trata deșeurile biodegradabile din jumătatea de nord a județului.Sura Mica Compostare 3

Prin acest proiect au fost închise 5 depozite neconforme la Agnita, Avrig, Cisnădie, Remetea (Sibiu, Dealul Dăii) și Tălmaciu. La acestea se adaugă achiziționarea de pubele de diferite dimensiuni pentru întregul județ.

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...