Ora de Sibiu
Știri in direct

Show aviatic, salturi cu parașuta și muzică electro la AIRFIELD FESTIVAL Sibiu

192

Survol cu avioane de agrement, salturi cu parașuta, dirt park și multă muzică electro – este mix-ul unic pe care îl propune AIRFIELD FESTIVAL SIBIU, care se va desfășura în perioada 1-3 august 2014.

 

Participanții la cel mai tânăr festival din Sibiu vor avea parte de distracții extreme. Aerodromul Măgura, locul de desfășurare al evenimentului, va fi deschis pe toată perioada celor trei zile de festival, pentru amatorii de muzică şi zbor. Aceștia pot alege un survolul într-un avion de două locuri – pilot și pasager, iar pentru cei care caută și mai multă adrenalină, AIRFIELD FESTIVAL are în ofertă salturile cu parașuta.

Variantele de zbor vor fi disponibile pe tot parcursul zilei, până la lăsarea serii și în condiții de vreme bună.

Pe aerodrom va fi amenajată și o zonă de camping, cu 200 de locuri de cort, dar și un dirt park, pentru pasionații de dirt bike. Totodată, festivalul aduce înaintea participanţilor The Black Sheep Market, un mic târg în care cei interesaţi pot achiziţiona lucruri vintage şi second-hand de valoare.

Pe cele două scene ale festivalului vor urca artiști consacrați ai zonei electro, dar și tineri români talentați. Printre invitații speciali se numără artistul rus Andrei Pushkarev și Silent Strike, muzician cunoscut sibienilor mai ales pentru clipul de promovare Sibiu. Tânăr din 1191.

VEZI SI: SUPER CONCURS – Câștigă un zbor cu avionul deasupra Sibiului!

Line-up-ul numără peste 18 artiști ai muzicii electronice, printre care veteranul DJ Vasile, dar și Adi Dumitra, Mihai Popoviciu, DJ K-Lu, Toygun, Vlad Dobrescu, DJ Sauce, Ciprian Popa, DEX, Răzvan Mate, KCN, SYl, Pitza, Gabi Ticulescu, Danaga, Bozzo.

AIRFIELD FESTIVAL se desfășoară într-un adevărat paradis verde și se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 20 de hectare. Vor fi amplasate două scene, un dirt park, două zone de food & drinks, o zonă de camping cu facilități, o zonă de activități distractive, un centru de informare turistică, o zonă de parcare și spaţii destinate demonstraţiilor practice aeronautice.

Intrarea în spațiul de festival este liberă. Transportul din Sibiu către Aerodromul Cisnădie şi retur va fi asigurat cu microbuze.

În acest moment, AIRFIELD FESTIVAL a rămas singurul festival de muzică electronică din Sibiu (n.r Fusion Festival, eveniment consacrat, nu se va mai ține anul acesta).

 

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...