FOTO Voleiul pe nisip, un nou sport care prinde rădăcini la Sibiu

0 319

Competiția desfășurată în acest sfârșit de săptămână la Sibiu a adunat la start 33 de echipe profesioniste și de amatori de volei pe nisip – dublu față de ediția de anul trecut – din Sibiu, Oradea, Cluj, Timișoara, Constanța, București și Arad, împărțite pe trei categorii: MIXT – amatori, Open Masculin și o categorie dedicată fetelor, considerată etapă de Campionat Național de Volei Femin.

 

8.000 de persoane au asistat în tribună la această ediție “Sibiu Sands”. Alte câteva mii au fost în trecere prin Piața Mică, intrând în contact indirect cu acest sport nou pentru Sibiu. Timp de patru zile, în centrul istoric al orașului s-a jucat volei pe nisip, în medie 13 ore /zi. În primele zile meciurile s-au desfășurat pe nocturnă. Scopul evenimentului a fost revitalizarea voleiul sibian și deschiderea apetitului tinerilor pentru practicarea voleiului, prezentându-l într-o formă cât mai atractivă.

 

Câștigători OPEN MASCULIN:

 

– Locul 1 – Electrofor Oradea (BH)

– Locul 2 – CS Fan Arad (AR)

– Locul 3 – CSM Resita 4 (CS)

 

Câștigători Campionatul Național de Volei Femin:

volei2

– Locul 1 – CSM Timisoara 1 (TM)

– Locul 2 – CS Fan Arad (AR)

– Locul 3 – CSM Timisoara 2 (TM)

 

Câștigători MIXT:

 

– Locul 1 – Ran (CJ)

– Locul 2 – Burn (CJ)

– Locul 3 – B & D (SB)

Premii de 2.600 EURO

Câştigătorii categoriei MIXT – amatori au primit premii în valoare totală de 1.300 de lei, anume 800 de lei – locul I, 300 de lei – locul II şi 200 de lei – locul III. La OPEN Masculin, premiile au fost în valoare de 1.300 de euro, locul I primind 800 de euro, locul II – 300 de euro, iar locul III – 200 de euro. La fete, ocupanta primului loc a primit un premiu de 500 de EURO, locul II 300 de euro, iar locul III – 200 de euro.

volei3

Teren la standarde de FIVB

Pentru amenajarea terenului au fost adusi 350 de metri cubi de nisip în Piața Mică din Sibiu. Terenul a respectat specificațile Federației Internaționale de Volei, fiind construit la standarde olimpice și folosind instrumente profesionale de joc (mingi, fileu, benzi delimitare, etc). Pentru confortul spectactorilor a fost amenajată o tribună de 400 de locuri și a fost construită o instalație de nocturnă pe care s-au jucat o parte din meciuri.

 

Turneul Sibiu Sands, organizat de Asociaţia Eco Sport Team, este inclus pentru al doilea an consecutiv pe Agenda Sportivă a Municipiului Sibiu, fiind al cincelea ca notorietate după Raliul Sibiului, Red Bull Romaniacs, Turul Ciclist al Sibiului și Sibiu Streetball. Competiția este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu, realizată cu sprijinul Federației Române de Volei, Direcției Județene pentru Tineret și Sport Sibiu și SC DPC SA.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...