arini fest

Prima ediţie a Arini Fest Cinema debutează astăzi în Parcul Sub Arini, în zona pârtiei de săniuş de lângă restaurantul Bolta Rece.

Întregul week-end 8-10 august, de dimineaţă până seară, sibienii sunt aşteptaţi într-unul dintre cele mai vechi şi mai mari parcuri din România la proiecţii de filme de succes şi activităţi recreative.

 

Fiecare ediţie a Arini Fest Cinema va fi dedicată câte unui regizor de valoare. Prima dintre ele poartă amprenta inegalabilului Woody Allen, trei dintre cele mai apreciate filme ale acestuia fiind proiectate în serile evenimentului, începând cu orele 21:45: Din dragoste pentru Roma, Ce-o fi o fi sau Miezul noptii în Paris.

 

Proiecţiile se vor derula pe un ecran gonflabil de mari dimensiuni, amenajat într-un decor cu totul special.

CITEȘTE ȘI: CE EVENIMENTE CULTURALE SUNT PROGRAMATE ÎN SIBIU ÎN LUNA AUGUST

În timpul zilei, sibienii sunt invitaţi să relaxeze în mijlocul naturii, citind o carte sau ascultând muzică ambientală. Spaţii speciale au fost pregătite în acest scop, zone de relaxare cu şezlonguri şi balansoare, unde publicul este aşteptat între orele 19.30 şi 21.00. Cei mici vor avea şi ei parte de un program special de activităti recreative dimineaţa, în intervalul orar 10.00-12.00, printre care ateliere de colorat şi modelat, desfăşurate în mini castele, în jurul toboganelor si a tunelurilor gonflabile.

 

De la ora 21.00, timp de 45 de minute, atmosfera va fi animată de CAMPSAUVAGE, un duo de artisti din Sibiu, lansat în 2010, compus din Coralie de Gonzaga si aBigQuestionMark.

 NU RATA: Super eveniment în Pădurea Dumbrava! Poftiți la SIBIUL DE ODINIOARĂ!

Programul detaliat al evenimentului:

 

Vineri, 8 august

10.00 – 12.00: Ateliere educative si distractive pentru copii

19.30 – 21.00: Spațiu de lectură, relaxare și muzică ambientală

21.00 – 21.45: Spectacol de sunet și imagine – VJ Coralie de Gonzaga

21.45:Din dragoste pentru Roma/To Rome with love (r. Woody Allen, Italia/Spania/SUA, 2012, comedie, 112 min)

 

Sâmbătă, 9 august

10.00 – 12.00: Ateliere educative si distractive pentru copii

19.30 – 21.00: Spațiu de lectură, relaxare și muzică ambientală

21.00 – 21.45: Spectacol de sunet și imagine – VJ Coralie de Gonzaga

21.45:Miezul nopții în Paris/Midnight in Paris (r. Woody Allen, Spania/SUA, 2011, romantic, 100’)

 

Duminică, 10 august

10.00 – 12.00: Ateliere educative si distractive pentru copii

19.30 – 21.00: Spațiu de lectură, relaxare și muzică ambientală

21.00 – 21.45: Spectacol de sunet și imagine – VJ Coralie de Gonzaga

21.45: Ce-o fi, o fi/Whatever works (r. Woody Allen, SUA, 2009, comedie, 99’)

 

Intrarea la toate evenimentele din cadrul Arini Fest Cinema este liberă.

 

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu