Măsuri preventive luate de ISJ Sibiu în zi de sărbătoare! Vezi despre ce e vorba

Creștinii sărbătoresc astăzi „Adormirea Maicii Domnului” sau „Sfânta Marie Mare” declarată zi liberă. Cu această ocazie, cei mai mulți români se vor bucura de un week-end prelungit.

 

 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, a mobilizat 300 de angajaţi care vor asigura un răspuns operativ în situaţia producerii unor evenimente nedorite și vor executa zilnic activităţi de supraveghere a respectării măsurilor de prevenire a incendiilor pe durata desfăşurării manifestărilor religioase cu public numeros.

Pentru a asigura intervenția medicală de urgență, echipajele SMURD sunt pregătite să intervină în cel mai scurt timp pentru salvarea de vieți omenești.

Efectivele Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu vor fi la datorie în aceste zile, pregătite să acţioneze pentru prevenirea, dar şi pentru gestionarea situaţiilor dificile care pot afecta siguranţa cetăţenilor.

Ultima oră

Comentariul meu