Sibienii se pot bucura de sărbătoarea Sfintei Maria în siguranţă! Iată care sunt acţiunile de prevenire ale poliţiei

0 148

150 de poliţişti vor acţiona zilnic, la nivelul judeţului Sibiu, pe timpul manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (Sfânta Marie), pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică.

 

 

La nivelul judeţului Sibiu, au fost dispuse în intervalul 15 – 17 august 2014 o serie de măsuri suplimentare pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică. În această perioadă, poliţiştii vor acorda o atenţie sporită locurilor cu mare fluenţă de public, în care urmează a se desfăşura slujbe religioase, activităţi cultural-sportive, de agrement sau discoteci.

Din totalul de 459 de poliţişti aflaţi în misiune în perioada menţionată, 302 sunt din structurile de ordine publică, 126 sunt poliţişti rutieri, 16 poliţişti de investigaţii criminale, 9 din structura de investigarea fraudelor şi 6 din structurile de arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Totodată, pentru prevenirea faptelor antisociale, zilnic, vor acţiona aproximativ 245 de patrule, dintre  care 221 sunt auto, iar 24 pedestre. De asemenea, 12 aparate radar vor supraveghea traficul rutier pe drumurile naţionale din judeţul Sibiu.

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.