Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO România la un pas de a se califica la Europene după victoria de la Sibiu cu Slovacia! Ghiță Mureșean a fost la meci! (FOTO)

107

Reprezentativa de seniori a României a învins selecţionata Slovaciei cu scorul de 90 la 86. Naţionala de baschet masculin a României a jucat meciul câştigător astăzi, 20 august, la Sala Transilvania, meci disputat în cadrul calificărilor pentru Eurobasket 2015.

 

 

Scorul a fost în favoarea Slovaciei în prima jumătate a meciului, însă în cea de-a doua jumătate, după un scor strâns între cele două echipe în primele minute, Naţionala României a preluat controlul asupra mingii şi a dus România spre victorie.

Baschetbaliștii pregatiți de Marcel Ţenţer au revenit la Sibiu cu forţe proaspete după înfrângerea suferită duminică seara, în fata  selecționatei Letoniei, scorul de 65-88.

Federaţia Română de Baschet şi DIGI SPORT le oferă şi anul acesta suporterilor baschetului autohton posibilitatea să urmarească în direct cât mai multe dintre meciurile naţionalelor.

Următorul meci pe care îl va juca Naţionala României la Sibiu şi care va fi transmis live de Digi Sport va fi împotriva Letoniei, în 27 august, la Sala Transilvania, de la ora 19:00. Intrarea suporterilor la partidă va fi gratuită şi de această dată.

Ghiță Mureșan a fost la meci

„Meciul a fost în situaţia în care s-a ridicat adrenalina.

Tot meciul mi-a plăcut. Slovacia a mers la 10-11 puncte, mai ales după pauză, pentru că România a făcut câteva greşeli, dar apoi ai noştri i-au controlat bine pe slovaci. Mi-a plăcut mult sfertul patru, când ai noştri au preluat controlul. Cea mai bună echipă se vede pe final. Silvăşan a făcut nişte lucruri foarte frumoase în seara asta. Mă bucur că am asistat la meciul de la Sibiu. Echipele care joacă prost şi câştigă încântă mai mult decât cele care joacă foarte bine şi pierd. Asta arată că ştiu să lupte până în ultima secundă”, a spus Mureşan, pentru MEDIAFAX. ghita muresean

Echipa naţională de baschet a României a învins, miercuri, la Sibiu, reprezentativa Slovaciei, cu scorul de 90-86 (38-43), în al patrulea meci din grupa preliminară F a Campionatului European din 2015.

În primele trei partide din grupă, România a învins Slovacia, cu 81-69 (31-41), respectiv Suedia, scor 77-72 (28-25), şi a pierdut cu Letonia, scor 65-88 (35-36).

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...