Tinerii români aflaţi în căutarea unui loc de muncă sunt interesaţi mai mult de atmosfera de lucru din cadrul unei companii şi de siguranţa locului de muncă decât de pachetul salarial oferit. Studiul care a ajutat cercetătorii să ajungă la aceste concluzii a fost efectuat în Sibiu, Iaşi, Cluj-Napoca şi Brasov la „Târgul de Cariere”.

 

 

Cea mai importantă reţea de evenimente de carieră din România şi Republica Moldova a relevat faptul că sibienii sunt cel mai legaţi de oraşul lor, în timp ce braşovenii sunt cel mai dispuşi la ore suplimentare.

Mai mult decât atât, pentru 61% dintre respondenţii din Sibiu, calitatea condițiilor de muncă (birou propriu, spații de recreere etc.) este considerată „foarte importantă”. Pe de altă parte, aceştia valorizează mai puțin existența programelor de dezvoltare a angajaților – traininguri și team building-uri, cu o pondere de doar 25% dintre repondenți.

Atmosfera de lucru din cadrul companiei este importantă pentru toți potențialii angajați intervievați, răspunsurile de „foarte important” ocupând o pondere de 63-64% în toate orașele vizate. Pentru 54% dintre sibieni, un loc important ocupă şi siguranţa locului de muncă în alegerea unui potenţial job.

Banii nu contează atât de mult pentru sibieni

În ceea ce privește pachetul salarial, respondenții din Sibiu sunt cel mai interesați de acesta – 71% îl consideră „foarte important”, față de 48% dintre clujeni și 40% dintre ieșeni și brașoveni. La cealaltă extremă, sibienii valorizează cel mai puțin posibilitatea de a promova – doar 39% dintre ei consideră că e „foarte important”. De asemenea, tot sibienii sunt cel mai puțin interesați de antreprenoriat: 33% dintre repondenți declară că intenționează să-și deschidă propria afacere în următorii doi ani,

Studiul mai arată că tinerii în căutarea unui loc de muncă sunt tot mai puțin dispuși să își sacrifice viața personală pentru a face carieră. În Sibiu, doar 38% dintre participanţii la studio au declarat că ar fi dispuşi să lucreze într-un domeniu periculos.

Sibienii vor să fie cât mai aproape de casă

Întrebați la ce distanță de actualul domiciliu ar fi dispuși să se mute pentru un loc de muncă ce ar oferi un salariu mai mare, tinerii preferă fie distanțele scurte, sub 100 de kilometri, fie o altă țară. 48% dintre brașoveni s-ar muta în străinătate, în timp ce sibienii sunt cel mai legați de oraș – 26% nu sunt dispuși să se mute nici pentru venituri mai mari.

Studiul se bazează pe 721 de chestionare completate de participanții la edițiile din primăvara acestui an ale Târgului de Cariere din Iași, Cluj-Napoca, Sibiu și Brașov.  În total, peste 17.000 de tineri, majoritar cu vârsta cuprinsă între 20 și 30 de ani, absolvenți de facultate sau în ultimii ani de studiu, au participat la eveniment.

 

Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.