Iohannis: ”Nu voi coabita cu Guvernul Ponta dacă ies președinte”. Iată cum ar colabora totuși cu PSD-ul!

132

Liderul PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, la Focşani, că, dacă va fi ales preşedinte, va colabora cu Guvernul Ponta, însă nu va coabita, deoarece coabitarea este „un troc politic, total netransparent”, adăugând că nu îşi face probleme întrucât Executivul PSD „nu va rămâne mult timp în funcţiune”.

 

„În măsura în care voi fi preşedintele României în decembrie, sigur că voi colabora cu guvernul care este în funcţie. Dar asta nu înseamnă că voi coabita. Coabitarea este un fel de troc politic, total netransparent. Este ceea ce avem acum în funcţiune. Coabitarea Ponta-Băsescu este un troc politic între cei doi, început acum mai multă vreme când s-au împărţit funcţiile de conducere din parchetele României şi continuat până în ziua de astăzi. O colaborare este cu totul altceva. O colaborare este în baza legii, în baza Constituţiei şi va funcţiona până când se schimbă guvernul. Nu îmi fac mari probleme, Guvernul Ponta nu va rămâne mult timp în funcţiune, deci nu va fi o perioadă foarte lungă de colaborare cu Guvernul PSD, va fi foarte scurtă”, a afirmat Klaus Iohannis, candidatul Alianţei Creştin-Liberale (ACL) la Preşedinţie.

 

El a mai spus că, din punctul său de vedere, este „inacceptabil ca preşedintele şi prim-ministrul să se certe la televizor în faţa naţiunii”.

 

„Dacă vor să se certe nu au decât să o facă între patru ochi, dar pentru naţiune, pentru România, sunt obligaţi prin Constituţie să lucreze împreună şi să rezolve problemele ţării, nu să-şi rezolve problemele de găşti în faţa naţiunii”, a mai spus liderul PNL.

 

Întrebat despre apelul făcut de Elena Udrea care a cerut să nu se colaboreze cu PSD, Klaus Iohannis a spus că este impresionat de această grijă, adăugând: „Ne descurcăm singuri”.

 

Iohannis a precizat că vrea să schimbe modul în care se face politică în România, inclusiv modul în care se face comunicare, iar acest lucru ar presupune să nu mai răspundă la toate atacurile din partea adversarilor politici.

 

De asemenea, Klaus Iohannis a acuzat modul în care s-a făcut politică în ultimii zece ani, arătând că este nevoie de consens politic pe marile proiecte naţionale.

 

„Am trăit zece ani de preşedinţie care a folosit aceste sisteme publice pentru a dezbina oamenii, pentru a arăta ce nu se poate. Eu vreau să vin să arăt ce se poate. Am arătat în Sibiu ce se poate şi voi dovedi în toată ţara că se poate”, a spus liderul PNL.

 

Klaus Iohannis a participat, joi, la Focşani, la o adunare a liderilor PNL şi PDL din Vrancea.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.