turnul trompetilor medias

Cel mai înclinat turn din România și al doilea din Europa, după faimosul Turn din Pisa (Italia), este Turnul Trompeților al Bisericii Evanghelice „Sfânta Margareta” din municipiul Mediaș, situat în nordul județului Sibiu.

 

 

„Înclinarea este ceva caracteristic Turnului Trompeților. Cauza a reprezentat-o încărcarea turnului cu încă trei etaje în 1551 și, prin aceasta, supunerea bazei pe care au fost construite a unei presiuni prea mari. Odată ce a început să se încline, această înclinare s-a accentuat tot mai mult, astfel că astăzi el face parte dintre cele mai cunoscute turnuri înclinate”, a declarat Alina Ștefan, purtător de cuvânt al primăriei orașului.

Povestea turnului care îl depăşeşte pe cel din Pisa

Istoria zidurilor de apărare începe la Mediaș la 1437. Incursiunea turcească în Transilvania din 1437-1438 duce la o accentuată decădere a scaunului Mediaș, atât din punct de vedere economic, cât și demografic. Având permanent prezent pericolul turcesc, între secolele XV-XVI, satele și târgurile mai mici, neputând asigura apărarea unor ziduri de mare lungime, au recurs la fortificarea bisericilor.

Turnul bisericii a fost înălțat în anul 1550, înălțimea actuală fiind de 68,5 m și are o deviație de 2,28 m de la verticală, înscriindu-se între primele 12 construcții de acest gen din lume. În componența Castelului mai intră turnurile de apărare: Turnul Clopotelor, Turnul Croitorilor, Turnul Funarilor și Turnul Mariei.

Cu ocazia supraînălțării sale, coiful turnului a fost încadrat de patru turnuri de colț care simbolizează dreptul orașului de a pronunța pedeapsa capitală (jus gladii). Trompetistul orașului locuia într-unul dintre turnulețe și dădea de știre cetățenilor prin sunetele de trompetă apropierea dușmanului, izbucnirea incendiilor și intrarea în oraș a principelui sau a altor înalți demnitari. Trompetistul este menționat documentar din 1508. Așa a ajuns să fie numit Turnul Trompeților.

Turnul-Trompetilor-si-Turnul-Clopotelor1

Modernizări multaşteptate

Recent, în luna iulie a acestui an, Primăria Mediaș a anunțat că turnurile și zidurile cetății din municipiu vor fi reabilitate cu 26 de milioane de lei de la Uniunea Europeană, prin Programul Operațional 2007-2013 Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului.

Prin această investiție vor fi reabilitați 7.736 metri pătrați de ziduri de fortificație și trei obiective turistice: Bastionul Cuțitarilor, Turnul Pietrarilor și Turnul Rotarilor.

„Vreau să subliniez faptul că proiectul de reabilitare a turnurilor și zidurilor cetății este unul complex care vizează și lucrări de amenajare a zonei, respectiv alei pietonale, precum și piste pentru bicicletă, montarea de bănci, de stâlpi informaționali, dar și parcări. Consider că este de datoria noastră să reabilităm, să conservăm și să promovăm obiectivele turistice ale Mediașului.

Mai avem un singur pas pentru ca acest proiect să devină realitate și am încredere că după finalizarea lui pontențialul turistic al Mediașului va crește. Totodată, vreau să mulțumesc cetățenilor care au înțeles importanța acestui proiect pentru Mediaș și au procedat la dezafectarea garajelor din zonă”, a declarat primarul Teodor Neamțu.

Sursa: agerpres.ro

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns