Opriţi-VĂ, D-le Ponta!

0 219

Mi se pare o datorie civică să vă recomand să vă retrageţi din cursa prezidenţială. Declaraţia iresponsabilă, din seara asta, cu Băsescu şi nazismul, este ultima dovadă că n-aţi învăţat nimic în ultimii doi ani şi jumătate de când sunteţi premierul României.

Aţi avut şansa să fiţi în fruntea Guvernului, în timpul preşedinţiei lui Traian Băsescu, cel care a încercat să Vă trezească la realitate. Spre deosebire de cei din jurul D-voastră, care V-au lăsat la cheremul stilului miştocăresc de comportament propriu, crezând că aşa Veţi atinge cote de popularitate semnificative. Din păcate pentru ţară, aţi ratat şansa de-a învăţa din mers arta politicii şi a guvernării, sub presiunile „jucătorului” de la Cotroceni.

D-le Ponta,

Sunteţi la vârsta la care cei care fac politică ar trebui să arate ce au realizat cu forţe proprii, în trecut. D-voastră ne-aţi arătat doar că aţi obţinut un doctorat prin copiere. În rest, râdeţi şi glumiţi inclusiv când e vorba de subiecte de interes general. Şi totuşi ca prim reprezentant al generaţiei tinere, de după comunism, aţi ajuns pe una din cele mai înalte demnităţi publice ale statului român. Şi asta pentru că se întâmplă să trăiţi într-o societate în care real-politica este doar un joc de cuvinte, pentru amăgit şi minţit poporul. Chiar dacă opţiunea mea politică este opusă celei pe care spuneţi că o aveţi, aş fi fost mai liniştit dacă aveam un premier bun, primul dintre cei bine pregătiţi ai generaţiei lui.

Nu cunosc motivele pentru care PSD V-a ales liderul său. După cum nu cunosc nici argumentele celor care V-au propus să fiţi candidatul partidului la prezidenţialele din noiembrie. Eu, unul, n-am identificat la D-voastră vreun merit pe măsura actualei funcţii sau a celei pe care V-o doriţi cu disperare.

Mai gândiţi – Vă! Mai e timp să Vă răzgândiţi. E prea mare pălăria de preşedinte, pentru ştiinţa de a conduce pe care o aveţi. Dacă aţi ajuns să afirmaţi că, după Băsescu, urmările vor fi comparabile cu cele ale nazismului, în Germania, e grav! E grav pentru D-voastră! Mai aveţi puţintică răbdare. Nici la 50 de ani nu e târziu să ajungi preşedinte de republică.

De data asta, opriţi – Vă! Lăsaţi-i pe alţii, mai copţi la şcoala vieţii şi a politicii, să candideze în numele PSD-ului! Ioan Rus sau Liviu Dragnea mi se par mult mai pregătiţi. Oricum, preşedintele României nu poate schimba radical calitatea vieţii cetăţenilor români. Nici Traian Băsescu n-a putut. Nu Vă ambiţionaţi să dovediţi că D-voastră puteţi. Nu-i mai lăsaţi pe cei din jurul D-voastră să creadă că veţi fi preşedintele cu care ei vor face ce vor dori. Nu le daţi voie să repete ce au făcut, pe vremuri, alţi seniori cu primul preşedinte al României! Deocamdată, luaţi în serios guvernarea! Şi mai puneţi mână pe cărţi. Să citiţi. Poate nu veţi mai compara nazismul cu altceva decât cu comunismul bolşevic. Între timp, puteţi visa să ajungeţi preşedinte. Dacă Vă ajută şi Dumnezeu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...