VIDEO Ponta i-a bătut obrazul lui Iohannis chiar la Sibiu. Iată ce a spus premierul la adresa primarului!

121

Primul ministru Victor Ponta că este ”total nedemocratic şi total neserios” faptul că primarul Sibiului Klaus Iohannis a făcut plângere penală împotriva altor aleși precum și a lui Liviu Dragnea.

 

”Ce este total nedemocratic şi ceea ce este total neserios, din punctul meu de vedere, este ca un primar ca domnul Iohannis să depună plângeri penale împotriva altor primari. Asta nu e corect şi asta nu e democratic”, a spus vineri la Sibiu, Victor Ponta într-o conferință de presă avută loc la Sala Transilvania, după ce au fost predate cheile unor microbuze școlare primarilor din localitățile Bârghiş, Brădeni, Iacobeni, Laslea, Micăsasa, Porumbacu de Jos şi Valea Viilor.

Acesta a adăugat că şi Traian Băsescu depunea plângeri şi că îl “supără” să vadă că Iohannis recurge la astfel de gesturi.

“Aşa făcea Băsescu şi mă supără să văd că domnul Iohannis face ca Băsescu, plângeri penale. Primarii îşi fac treaba faţă de comunitatea lor, au ei cine să le facă plângeri penale, tot felul de prieteni de prin comunităţile lor. Le mai facem şi noi…noi trebuie să-i protejăm. Mi se pare profund incorect asta. Cu moţiunea de cenzură e în regulă”, a spus premierul.

 

Moțiune de cenzură împotriva Guvernului

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a anunţat, vineri, că ACL depune moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta, acuzând că, prin promovarea unor acte normative, se urmăreşte fraudarea alegerilor prezidenţiale.

Potrivit lui Iohannis, moţiunea semnată de 171 de parlamentari, a fost depusă la Parlament.

El a arătat că toate acţiunile Guvernului din ultima vreme dovedesc intenţia clară de fraudare masivă a alegerilor.

Klaus Iohannis a spus că Victor Ponta “a pus la cale un plan concertat” care urmăreşte fraudarea alegerilor din această toamnă şi că pentru acesta câştigarea alegerilor prezidenţiale “are un pariu cu baronii PSD, pe care nu-şi permite să-l piardă”.

El a arătat că Victor Ponta “s-a folosit de instrumentul ordonanţelor de urgenţă” pentru a-şi crea un avantaj electoral, dând ca exemplu OUG 45 şi 55.

Moţiunea de cenzură se intitulează ”Victor Ponta pune în pericol statul de drept! Opriţi fraudarea alegerilor de către PSD!”. Documentul cuprinde 12 pagini.

Conform articolului 113 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea în Parlament.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a început urmărirea penală “in rem”, pentru abuz în serviciu, în cazul plângerii preşedintelui PNL, Klaus Iohannis, formulată pe numele vicepremierului Liviu Dragnea, pentru iniţierea OUG 55/2014 privind migraţia aleşilor locali.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.