VIDEO FOTO Cei mai puternici oameni din lume, super show în Piaţa Mare! (IMAGINI IMPRESIONANTE)

0 261

Zece sportivi de top din întreaga lume au făcut spectacol în prima seară la „Strongman Champions League”, competiția sportivă care are în acest weekend la Sibiu. Ora de Sibiu transmite aspecte live video de la competiția din Piața Mare, începând cu ora 19.00.

 

Anul acesta, la Sibiu, se întrec 8 sportivi internaționali, cu toții clasați în Top 20 al SCL: Martin Wildauer (locul 1 mondial) – Austria, Ervin Katona (locul 2) – Serbia, Lauri Nami (locul 3) – Estonia, Krzysztof Radzikowski (locul 5) – Poland, Dainis Zageris (locul 6) – Letonia, Marius Lalas (locul 9) – Lituania, Alex Moonen (locul 10) – Holland, Matjaz Belsak (locul 14) – Slovenia. Alături de ei, în concurs sunt și doi români: Vladimir Comorovschi și Alexandru Arginteanu.

În cele două zile de concurs concurenții vor trebui să parcurgă 8 probe.

Sâmbătă seară concurenţii au tras un un autocar cu o greutate între de aproape18 tone, pe o distanță de 30 m. Câștigătorul a fost concurentul care a terminat traseul în cel mai scurt timp.

A urmat apoi proba Log lift. La aceasta sportivii au trebuit să ridice deasupra capului o greutate care cântărește între 115 – 140 de kg. Câstigătorul a fost desemnat concurentul care a făcut cele mai multe repetări într-o anumită limită de timp.

Ce se întâmplă duminică

Duminică de la ora 19.00, în aceeiaşi locaţie din Piaţa Mare au loc următoarele probe.

Frame walk

În cadrul acestei probe, sportivii trebuie să transporte un cadru metalic de care sunt atârnate greutăți totalizând 300 de kg pe un traseu de 30 de metri într-un timp limită de 60 de secunde. Câștigă sportivul care finalizează traseul în cel mai scurt timp posibil sau, în cazul în care niciunul nu reușește să termine traseul, cel care ajunge cel mai departe.

Atlas Stones

„Atlas Stones” este o probă de forță în cadrul căreia concurenții trebuie să ridice în cel mai scurt timp posibil, 5 pietre, cu greutăți de 105, 115, 130, 135 respectiv 165kg. Pietrele trebuie pozitionate pe platforme a căror înălțime variază între 125 cm (pentru cea mai grea piatră), și 180cm (pentru cea mai ușoară piatră). Câștigătorul este concurentul care termină proba în cel mai scurt timp.

 

Iveco Deadlift with Car

„Iveco Deadlift with Car” este o probă de viteză și forță. Concurenții trebuie să ridice o mașină de cât mai multe ori cu putință, înainte de expirarea celor 75 sec. Mașinile se ridică din partea de spate. Câștigătorul este concurentul care face cele mai multe repetări.

 

Atlassib Hercules Hold Cars

„Atlassib Hercules Hold Cars” este o probă de rezistență. Concurenții trebuie să țină cât mai mult timp 2 mașini, aflate pe o rampă de 5.5 m lungime și 1m înălțime. O mașină cântărește între 1.5 – 2 tone, deci greutatea totală ar ajunge la aproximativ 4 tone. Câștigătorul este concurentul care ține mașinile în suspensie cât mai mult timp.

Wheel flip

Proba „wheel flip” constă în rostogolirea unui cauciuc cu o greutate de aproximativ 380-400 kg pe o distanță de 20 m. Câștigătorul este concurentul care termină traseul în cel mai scurt timp posibil.

 

Intrarea la eveniment este liberă.

 

VEZI ASPECTE LIVE DE LA CONCURS ÎN PLAYERUL DE MAI JOS DE LA ORA 19.00

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.