hambasan 1

Fostul patron al clubului de fotbal Voința Sibiu, Ioan Hămbășan, a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni de luare de mită. De asemenea s-a dispus și punerea de sechestru pe un imobil ce aparține acestuia.

 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Albă au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului HĂMBĂȘAN IOAN, la data faptelor președinte al SCM ATCOM – Societate Cooperatistă Meșteșugărească și președinte al clubului de fotbal C.S.U Voința Sibiu, pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită.

 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2009 și ulterior, inculpatul Hămbășan Ioan, în calitate de președinte al SCM ATCOM, a pretins și primit, în mod eșalonat, cu titlu de mită, de la denunțători, bunuri în cuantum total de 71.239 lei (echivalent 16.567 euro) pe durata a două campionate de fotbal în folosul CSU Voința Sibiu, în legătură cu îndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle legale ale inculpatului, respectiv în scopul de a accepta amânarea plații chiriei, de a nu recurge la rezilierea contractului de închiriere și la acțiuni în justiție pentru evacuare și recuperarea chiriei restante de la debitorii denunțători.

În perioada martie — aprilie 2014, inculpatul Hămbășan Ioan, în calitate de președinte al SCM ATCOM, a pretins în mod direct suma de 200.000 euro în folos propriu, de la denunțători, în legătură cu neîndeplinirea ori cu efectuarea unui act contrar îndatoririlor sale legale, respectiv în scopul de a derula întreaga procedură de înstrăinare unui imobilul la prețul de 300.000 euro, preț mult inferior valorii reale a imobilului, și renunțarea la acțiunile promovate în scopul recuperării debitelor restante.

Concret, din stare de fapt consemnată în rechizitoriu au reieșit următoarele aspecte:

Hămbășan Ioan, președinte al ATCOM — Societate Cooperatistă Meșteșugărească are o cotă de 19,46% din această societate care deține în patrimoniu mai multe spatii comerciale în municipiul Sibiu. Unul dintre aceste spații a fost închiriat, în anul 2007, unei societăți comerciale deținute și administrate de către denunțători, pentru o chirie de 4.000 euro pe lună.

În spațiul respectiv a funcționat un restaurant și, deși au desfășurat activitate, în special organizarea de evenimente festive — nunți și botezuri, societatea chiriașă nu a achitat cu regularitate chiria, înregistrând restante importante.

Cu toate că firma denunțătorilor nu a achitat chiria lungi perioade de timp inculpatul Hămbășan Ioan, în calitatea sa de administrator al ATCOM nu a întreprins nicio acțiune împotriva acestora, nerecurgând nici la reziliere și nici măcar la o acțiune pentru plata chiriei timp de mai mulți ani, emițând doar notificări, somații și reeșalonări ale chiriei.

Pentru a nu se procedă la rezilierea contractului și pentru amânarea plății chiriei pe care firma denunțătorilor o datora societății ATCOM, pentru spațiul în care funcționa respectivul restaurant, inculpatul Hămbășan Ioan a pretins și ulterior a primit de la denunțători, pe parcursul a două campionate, contravaloarea meselor zilnice pentru membrii echipei de fotbal C.S.U Voința Sibiu.

Din momentul în care societatea denunțătorilor nu a mai livrat produse alimentare pentru echipa de fotbal — care în final a și fost desființată—, inculpatul a recurs la acțiuni în justiție pentru recuperarea chiriei restante și ulterior pentru evacuare, acțiuni promovate în anul 2013.

În cursul aceluiași an, inculpatul Hămbășan Ioan a inițiat discuții cu denunțătorii în cadrul cărora a solicitat diferite sume de bani (în primă fază 250.000 de euro, sumă redusă apoi la 150.000 de euro) pentru a vinde imobilul închiriat către firma acestora, fără licitație și la un preț sub valoarea de piață, folosind o evaluare a spațiului anterior amenajării restaurantului.

În perioada martie-aprilie 2014, după mai multe întâlniri pe care le-a avut cu denunțătorii, inculpatul Hămbășan Ioan a pretins în mod ferm suma de 200.000 euro pentru a vinde spațiul denunțătoarei la prețul de 300.000 euro, preț mult inferior valorii reale a imobilului și contrar intereselor SCM ATCOM.

Tot în schimbul celor 200.000 euro, inculpatul a promis că va convoca Adunarea generală la ATCOM, va vota și îi va convinge pe restul asociaților să voteze vânzarea imobilului în cauză către firmă denunțătorilor la acest preț.

După realizarea înțelegerii cu denunțătoarea, inculpatul Hămbășan Ioan a și întreprins acte materiale în vederea primirii mitei cerute, respectiv a convocat adunarea Generală a Asociaților ATCOM, unde vânzarea a fost aprobată la cererea și la prețul stabilit de acesta.

Ulterior, inculpatul Hămbășan Ioan a solicitat unui notar public să redacteze contractul de vânzare-cumpărare a respectivului spațiu și să întreprindă demersurile necesare la Oficiul de Cadastru pentru perfectarea vânzării. Demersurile inculpatului au fost însă dejucate ca urmare a intervenției organelor judiciare.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui imobil aparținând inculpatului Hămbășan Ioan, până la concurența sumei de 71.239 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Hunedoara, cu propune de a se menține măsurile preventive si asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns